Bănci și Asigurări

Şi băncile salută decizia britanicilor de a promova bursa românească. “Este poate cea mai mare realizare a României în plan economico-financiar din ultimii ani”

Sergiu Oprescu, preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor

Sergiu Oprescu, preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor

Autor: Tibi Oprea

27.09.2019, 12:35 864

Asociaţia Română a Băncilor (ARB) consideră că promovarea pieţei de capital din România cu treaptă, de la statutul de piaţă de frontieră la cel piaţă emergentă secundară, ar putea genera un apetit sporit din partea fondurilor administrate specializate pe pieţele emergente, creşterea capitalului disponibil şi a preţurilor acţiunilor listate.

"Piaţa de capital din România intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Intrarea în liga pieţelor emergente este poate cea mai mare realizare a României în plan economico-financiar din ultimii ani. De altfel, dezvoltarea pieţei de capital reprezintă un deziderat inclusiv pentru îndeplinirea criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice euro. Această clasificare reprezintă un element transformator al pieţei de capital din România, dar şi un imbold pentru creşterea importanţei acesteia în susţinerea antreprenorilor şi a economiei României", spune Sergiu Oprescu, preşedinte al consiliului director al Asociaţiei Române a Băncilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO