Cele 40 de bănci de pe piaţă au reuşit să cumuleze un rezultat pozitiv de 223 mil. lei la jumătatea anului în condiţiile în care costurile legate de curăţarea portofoliilor de credite neperformante prin provizionare suplimentară încă nu au devenit atât de vizibile. Profitul pe şase luni reprezintă totuşi mai puţin de jumătate din câştigul sistemului pe primul trimestru, în timp ce faţă de rezultatul pe primele patru luni ale anului se vede o scădere de circa 70%.
BNR anticipează reintrarea sistemului bancar pe pierdere la sfârşitul acestui an în contextul efortului de scoatere în afara bilanţurilor a unor credite neperformante de până la 10 mld. lei, dar şi al altor măsuri de provizionare legate tot de curăţenia generală din sistem în pregătirea exerciţiului de evaluare a calităţii activelor de anul viitor. La jumătatea acestui an rata creditelor neperformante a intrat sub pragul de 20%, iar până la toamnă ar putea scădea spre 13%, BNR punând presiune pe bănci pentru ca România să scape cât mai repede de ştampila unei pieţe cu profil de risc anormal de mare prin prisma neperformanţei la credite.
Sistemul bancar a reuşit să revină uşor pe profit în 2013, cu un rezultat pozitiv de numai 49 mil. lei, după pierderea dramatică de 2,3 mld. lei suferită în 2012 în urma măsurilor luate de BNR pentru a-i determina pe bancheri să recunoască deprecierea activelor şi a garanţiilor pe parcursul crizei. Curăţarea rapidă a bilanţurilor şi revenirea pe un trend de refacere a profitabilităţii sunt cruciale pentru sustenabilitatea afacerilor bancare locale pe termen mediu şi lung.