Bănci și Asigurări

Societăţile de asigurare aveau rezerve pentru daune viitoare în valoare de 17,4 mld. lei la sfârşitul primelor nouă luni din 2019

Societăţile de asigurare aveau rezerve pentru daune...

Autor: Mircea Nica

25.12.2019, 08:00 140

Asigurătorii de pe piaţa locală din România au constituit rezerve tehnice totale pentru daune viitoare în valoare de 17,4 miliarde de lei la sfârşitul primelor nouă luni (T3) din 2019, cu 5,72% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia pieţei asigurărilor la sfârşitul primelor nouă luni din 2019.

În vederea respectării obligaţiilor faţă de clienţi, companiile de asigurări sunt obligate prin natura lor să constituie rezerve la momentul vânzării unei poliţe. Din punctul de vedere al structurii rezervelor tehnice brute, acestea sunt împărţite în două categorii, respectiv rezervele tehnice brute constituite pentru asigurările generale şi rezervele tehnice brute constituite pentru asigurări de viaţă.

Ponderea rezervelor tehnice brute constiuite pentru asigurările generale a ajuns la 55% din totalul rezervelor tehnice, respectiv 9,6 miliarde de lei în primele nouă luni din 2019, iar pentru activitatea de asigurări de viaţă valoarea rezervelor tehnice a ajuns la o valoare de 7,8 miliarde de lei, reprezentând o pondere de 45% din totalul rezervelor tehnice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO