În urmă cu şapte ani, investitorii refuzau să împrumute guvernul Spaniei, forţând ţara să ceară un bailout internaţional costisitor şi social şi zona euro spre punctul de explozie. Acum, deşi Spania, a patra economie ca mărime din zona euro, este în criză guvernamentală, investitorii mai au un pic şi plătesc Spaniei pentru privilegiul de a o împrumuta pe termeni de până la zece ani. Iar ieri, Madridul a testat foamea de randament a investitorilor cu o emisiune de obligaţiuni pe 50 de ani şi a obţinut yielduri minime istorice.
Acesta este efectul goanei investitorilor după active sigure într-un mediu în care randamentele pozitive sunt pe cale de dispariţie, al aşteptărilor ca Banca Centrală Europeană să reînceapă achiziţiile de active pentru a stimula inflaţia, dar şi al faptului că economia spaniolă sfidează trendul din zona euro şi încă mai înregistrează un ritm de creştere sănătos când altele privesc recesiunea în faţă, scrie Financial Times.
Ieri, Spania a testat piaţa datoriilor cu o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa la 50 de ani, considerate în mod normal toxice. Aşteptările erau ca la această licitaţie obligaţiunile să fie vândute la un yield de 1,5%. Guvernul a reuşit să plaseze datorii cu maturitatea de jumătate de secol de 996 milioane de euro, la un randament de 1,4%. La o emisiune anterioară, yieldul obţinut a fost de 3%. Emisiunea de ieri a înregistrat o cerere de 1,22 miliarde de euro. Yieldul titlurilor de 10 ani este de 0,1%. Departe sunt zilele de criză în care yieldurile acestor obligaţiuni depăşeau 7%, obligând guvernul să ceară ajutor internaţional.
Cu obligaţiuni cu maturităţi de 50 de ani mai mari au de obicei curaj să iasă pe piaţă doar guvernele economiilor puternice. Spre comparaţie, cea mai lungă maturitate a obligaţiunilor guvernamentale româneşti este de 30 de ani (emisiune în euro din 2019, yield de 3,4%).
Creşterea economică spaniolă este de mai bine de cinci ani peste media zonei euro, însă în ultimele 12 luni economia şi-a schimbat motorul de propulsie. Dacă din adâncurile recesiunii Spania a ieşit cu ajutorul exporturilor, acum avansul se datorează cererii consumatorilor, mai precis cheltuielilor gospodăriilor, încurajate de majorări salariale promovate de guvern. Schimbarea a stârnit controverse. Unii analişti, şi mai ales politicieni, văd în Spania un model de urmat de către alte economii, în timp ce alţii se tem că energia pompată de stat în economie nu asigură o creştere sustenabilă. Evoluţia câtorva indicatori economici este de natură să îngrijoreze.
Cele mai multe prognoze arată un avans al PIB-ului spaniol de peste 2% anul acesta faţă de mai puţin de 0,5% în cazul Germaniei şi puţin peste 1% pentru blocul euro.
„Economia o duce chiar bine, dacă este comparată cu altele, mai ales din Europa“ spune Erik Nielsen, economist-şef la UniCredit, care vede cu ochi buni orientarea economiei spre cererea internă. „Este o adevărată lecţie pentru nemţi.“ Consumul a fost încurajat de decizia guvernului de a majora anul acesta salariul minim cu 22%. Este cea mai mare creştere din ultimele patru decenii. „Spania este percepută ca o ţară care şi-a făcut temele“, spune şi Angel Talavera, analist la Oxford Economics.
Însă unii analişti se tem că singur consumul nu va fi suficient pentru a propulsa economia când zona euro încetineşte, iar ţara este împotmolită într-o criză politică, având în faţă o a patra rundă de alegeri generale în tot atâţia ani. „Consumul, cererea internă sprijină creşterea“, afirmă un oficial al băncii centrale. „Întrebarea este cât timp va mai ţine?“ Spania nu are un guvern stabil din decembrie 2015. Dacă administraţia socialistă provizorie a lui Pedro Sánchez nu poate forma un guvern până pe 23 septembrie, spaniolii vor merge la vot pe 10 noiembrie. Nici pentru aceste alegeri nu există certitudinea că vor aduce un guvern stabil.
Iar un guvern fără sprijin politic nu poate aplica reforme care să repare vulnerabilităţile economiei. Apoi, incertitudinea politică poate eroda încrederea consumatorilor, spun economiştii. De asemenea, un război comercial mondial bate la uşă. În aceste condiţii, economia spaniolă a început deja să dea semne de slăbiciune. Unul din semnalele alarmante este declinul pieţei auto. Astfel, vânzările de automobile s-au prăbuşit cu 30% în august, faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Scăderea aminteşte de colapsul din timpul marii crize. Exporturile de maşini stagnează. Sectorul - care împreună cu industriile adiacente reprezintă aproape 10% din PIB-ul Spaniei şi 9% din totalul locurilor de muncă - „trece printr-unul dintre cele mai dificile momente din istorie“, spune Noemi Navas, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei spaniole a producătorilor de automobile şi camioane. Manuel de la Rocha, consilierul economic al premierului interimar Sánchez, asigură că este normal pentru o economie să încetinească puţin după revenirea dramatică din recesiunea agresivă provocată de criza financiară globală. Încetinirea este cu atât mai normală cu cât contextul internaţional devine tot mai dificil.
Mulţi analişti sunt de acord că revenirea se datorează mai ales reformelor implementate de guvernul anterior de centru-dreapta când criza financiară mondială devasta economia. În primul său mandat, din 2011-2015, premierul Mariano Rajoy a aplicat reforme pe piaţa muncii prin care au fost reduse costurile cu forţa de muncă şi deficitul bugetar, care ajunsese la 10% din PIB. Cu ajutorul unui bailout de la UE de peste 40 miliarde euro, administraţia Rajoy a făcut, de asemenea, multe pentru însănătoşirea sectorului financiar.
Aceşti paşi au deschis calea redresării prin exporturi. Între 2015 şi 2018, PIB-ul a crescut cu 2-3%. Œnsă eforturile de reducere a deficitului s-au temperat după 2015. Băncile spaniole sunt încă fragile în comparaţie cu cele ale altor economii din zona euro. Cum cererea din străinătate se răceşte, exporturile abia dacă mai contribuie la creşterea PIB. Œn schimb, cererea internă a devenit motorul economiei. Acestă schimbare se reflectă în scădere ratei de economisire a gospodăriilor - de la peste 10% la “nceputul deceniului la aproximativ 5% acum, unul dintre cele mai scăzute niveluri din UE -, precum şi de o creştere a salariului minim. Spania încă nu a scăpat de şomajul cronic, ajuns la 14%, una dintre cele mai ridicate cote din lumea industrializată, dar semnificativ mai mică decât cea din criză, de 27%. În august, de obicei o lună proastă pentru piaţa muncii, peste 50.000 de persoane şi-au pierdut locul de muncă.
