Bănci și Asigurări

Statul se împrumută masiv de la bănci: luni, Ministerul Finanţelor a împrumutat 2,1 mld. lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat, de peste cinci faţă de valoarea programată, la o dobândă anuală de 8,7%. Cererea a fost de 3,9 mld. lei

Statul se împrumută masiv de la bănci: luni,...

Autor: Cristina Bellu

25.07.2022, 15:55 260

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în februarie 2032 şi a împrumutat luni de la bănci suma de 2,1 mld. lei, de peste cinci ori faţă de nivelul programat de 400 mil. lei, la o dobândă anuală de 8,70%.

Volumul total al cererii a avut valoarea nominală de 3,91 mld lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu 3,6 mld. lei, şi în contul clienţilor 20 mil. lei.

Rata cuponului a fost de 6,70%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului de adjudecare a fost de 8,65%.

Din suma totală adjudecată, de 2,11 mld. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 2,01 mld lei.

Ofertele necompetitive s-au ridicat la 100 milioane lei.

La licitaţia suplimentară de vineri, 22 iulie, Ministerul de Finanţe a atras 45 milioane de lei prin obligaţiuni cu scadenţa iunie 2026, la un cost mediu anual de 9,08%


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO