Bănci și Asigurări

Statul român, un fond de investiţii vultur?

Radu Crăciun, director general la BCR Pensii

Radu Crăciun, director general la BCR Pensii

Autor: Radu Craciun, Analist Economic

25.09.2017, 00:04 1013

Această întrebare mi-a răsărit în minte citind articolul publicat în Ziarul Financiar şi intitulat „Fără să-şi propună, pentru prima dată statul român se comportă ca un adevărat capitalist cu firmele pe care le deţine. Le ia toţi banii din conturi”.

Mi se pare că articolul face câteva afirmaţii grave făcând referire la existenţa unui „adevarat capitalist”. Pentru ca nu există un model unic. Şi cu atât mai puţin cel oferit de investitorii de pe Wall Street.

Chiar dacă articolul ofera 11 argumente, cred ca ele sunt în esenţă sintetizate de următorul paragraf: „În al nouălea rând, uitaţi-vă ce au făcut americanii de la Franklin Templeton cu Fondul Proprietatea sub presiunea principalului acţionar, fondul de investiţii Elliott de pe Wall Street: au scos la vânzare toate activele din FP, au făcut presiuni la societăţile unde FP este acţionar, pentru obţinerea unor profituri cât mai mari, chiar cu preţul tăierii unor investiţii, s-au împrumutat la bancă pentru a răscumpăra propriile acţiuni, astfel încât să ramburseze bani către acţionari, au plătit dividende din tot surplusul obţinut etc. Totul la cererea Elliott. Dacă nu făcea acest lucru, Franklin Templeton era schimbat.”

Deci, să ne înţelegem. Statului român, investitor majoritar si strategic (că de aceea nu le privatizează, bănuiesc) într-o suită de firme de „interes naţional” i se dă ca model de comportament un hedge fund (adică un fond de investiţii) orientat spre maximizarea profiturilor cu termene de investire scurte sau medii? Şi, ca tacâmul să fie complet, pentru cine nu ştie, porecla fondului de investiţii Eliott, care este principalul acţionar al Fondului Proprietatea este „Vulturul de pe Wall Street”. Tocmai datorită activismului sau / şi apetitului de maximizare rapidă a profiturilor din investitii.

Să recomanzi statului român un comportament de hedge fund mi se pare total de neînţeles. Pentru că, pentru cine nu ştie, investitorii strategici şi cei financiari sunt două „animale” total diferite. De aici, de multe ori, şi conflictele dintre ei. Investitorii financiari au de multe ori interese de investire pe termen scurt, iar hedge fund-urile sunt cunoscute pentru agresivitatea cu care îşi urmăresc profiturile, intrând de multe ori în conflict cu acţionarii majoritari sau forţând restructurări ce au ca unic scop maximizarea veniturilor financiare, chiar cu riscul dispariţiei emitentului în care au investit.

Aceasta este explicaţia pentru care Franklin Templeton este sub presiunea lichidării activelor pe care le administrează în Fondul Proprietatea. Din perspectiva orizontului sau investiţional, Eliott este deja de prea multă vreme în FP şi vrea să îşi încaseze banii pentru a putea reinvesti pe alte meleaguri. Pentru ei, România este una dintre sutele de ţări care oferă oportunităţi investiţionale şi care, odată consumate, rămân în urmă, capitalul migrând mai departe. Realitatea dură este că unui hedge fund puţin îi va păsa dacă peste 7 sau 10 ani va mai exista sau nu Romgaz, Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica, Compania de Aeroporturi Bucureşti, Conpet Ploieşti, Nuclearelectrica, atâta vreme cât îşi poate materializa profitul rapid.

Aşadar, în cele spuse mai sus, ce similitudini găsiţi între statul român şi un hedge fund precum Eliott? Niciuna? Cam aşa mă gândeam şi eu...

Căci vreau să cred că orizontul de investire al statului român este unul lung, iar interesul lui este dezvoltarea firmelor în care este acţionar majoritar. De ce nu, construirea de actori regionali. Faptul că firmele de stat stau pe cash şi, vezi Doamne, nu îl folosesc, este o consecinţă tocmai a faptului că acţionarul majoritar nu îşi ia rolul în serios prin solicitarea de către un Consiliu de administraţie format din profesionişti a unei strategii pe termen lung, a unor programe de dezvoltare, de achiziţii, de dezvoltare regională.

„Mulgerea”de cash a companiilor în dauna modernizării şi extinderii înseamnă de fapt decapitalizarea lor. O boală de care au suferit toate firmele de stat care au sfârşit prin a intra în insolvenţă sau a fi vândute pe doi bani. Îi privim cu invidie pe polonezi sau pe unguri cum fac achiziţii în România şi se extind, dar lăudăm decapitalizarea firmelor de stat româneşti. Ceva nu se potriveşte, nu găsiţi?

Pentru că, să nu uităm, cea mai ieftină finanţare este cea a profitului reinvestit. Motiv pentru care multe firme străine, conduse de un alt fel de capitalişti, îşi reinvestesc profitul în România pentru a se dezvolta. Dumneavoastră ce tip de capitalişti preferaţi?

Radu Crăciun este director general la BCR Pensii, societatea de administrare de pensii private .

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO