Ştefan Dorfler, directorul financiar al Erste Group, spune că BCR a încheiat foarte bine anul 2025 şi este destul de optimist pentru 2026. BCR este a doua bancă din România, iar Erste, cel mai mare grup din Europa Centrală şi de Est, este acţionarul principal.
„Suntem foarte satisfăcuţi de rezultatele BCR obţinute de managementul local. Pentru 2026, suntem destul de optimişti, iar România trebuie să revină în poziţia de a fi una dintre ţările lider în privinţa creşterii economice din Europa Centrală şi de Est, aşa cum a fost acum câţiva ani.“
„Sunt câteva lucruri la care ne uităm, cum ar fi inflaţia, creşterea salarială, situaţia publică, dar, per total, suntem destul de optimişti pentru 2026“, a spus Dorfler într-o discuţie cu ZF la Viena, la FT Live CEE Forum, cea mai mare conferinţă dedicată investitorilor din Europa Centrală şi de Est. Erste va publica rezultatele grupului şi ale BCR la final de februarie.
Băncile mari din România se pregătesc să raporteze rezultate istorice pentru 2025, deşi România s-a confruntat cu derapaj bugetar, creşteri de taxe şi impozite, creşterea inflaţiei şi a dobânzilor, o instabilitate politică în prima parte a anului – alegeri prezidenţiale şi formarea noului guvern. În ciuda acestui lucru, creşterea economică din 2025 este aşteptată să depăşească 1%, un rezultat mai bun decât în 2024, când deşi Guvernul a aruncat cu bani în piaţă economia a crescut doar cu 0,8%.