♦ Banca din Cluj a bugetat pentru anul 2025 venituri de circa 9,6 mld. lei, în creştere cu 17% faţă de încasările din 2024 ♦ Veniturile nete din dobânzi ar urma să avanseze cu 24%, la 6,8 mld. lei ♦ Liderul pieţei bancare din România se aşteaptă să obţină în 2025 un profit net de 3,9 mld. lei, cu 11% peste câştigul din 2024 ♦ Din profitul record din 2024, de peste 3,5 mld. lei, Banca Transilvania va aloca aproape 1,6 mld. lei pentru dividende şi vrea să-şi majoreze capitalul cu 1,73 mld. lei prin emisiunea de acţiuni noi ♦ În proiectarea indicatorilor pe anul 2025 banca a luat în considerare o rată medie a inflaţiei de 4,8%, un curs mediu de 5,01 lei/euro.
Activele Băncii Transilvania, liderul pieţei bancare româneşti, sunt programate să urce în acest an cu 14%, până la 210 mld. lei, în condiţiile creşterii soldului creditării brute cu circa 19%, până la 104 mld. lei, astfel că banca din Cluj îşi va consolida poziţia de lider în piaţă după active.
„Se estimează o creştere a activelor cu 13,9% faţă de nivelul înregistrat în 2024 (până la 209,936 milioane lei). În structura activelor s-a prevăzut o pondere a creditelor brute de 49,5%, a lichidităţilor imediate de 15,2% şi a investiţiilor în titluri de 35,4%“, potrivit unui raport al Băncii Transilvania ce va fi supus aprobării acţionarilor.
Din creşterea activelor de 13,9% estimată pentru acest an, creşterea organică BT este aşteptată la 8%.