Bănci și Asigurări

Studiu UNSAR: preţurile de referinţă pentru reparaţiile auto sunt dorite de 90% dintre şoferi

Studiu UNSAR: preţurile de referinţă pentru reparaţiile auto sunt dorite de 90% dintre şoferi

Autor: Mircea Nica

14.01.2020, 00:00 133

Peste 90% dintre românii care conduc un autovehicul consideră că ar fi benefică publicarea anuală a unor preţuri de referinţă pe piaţa reparaţiilor auto de către o autoitate competentă, potrivit informaţiilor unui studiu realizat de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) pentru Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurări din România (UNSAR) în decembrie 2019.

„Asigurările RCA au o importanţă socială majoră, în special în condiţiile în care 43% dintre participanţii la acest studiu spun că există un risc ridicat şi foarte ridicat de a fi implicaţi într-un accident rutier, iar alţi 30% evaluează riscul ca fiind mediu. Astfel, aproape trei sferturi dintre şoferii intervievaţi sunt conştienţi de riscurile la care sunt expuşi în trafic, iar 96% dintre participanţii la studiu apreciază asigurarea RCA ca fiind utilă şi foarte utilă“, au transmis reprezentanţii UNSAR. 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO