Bănci și Asigurări

Sucursalele asigurătorilor au ajuns la subscrieri de 1,21 mld. lei în 2021, în creştere 19,6% faţă de 2020

Sucursalele asigurătorilor au ajuns la subscrieri de...

Autor: Mircea Nica

05.05.2022, 16:40 74

♦ La finalul anului 2021, un număr de 13 sucursale ale companiilor de asigurări activau pe piaţă, dintre care 10 practicau activitatea de asigurări generale şi 3  activitatea de asigurări de viaţă, conform ASF ♦ În acelaşi timp, în trimestrul IV din 2021, o nouă sucursală, Axeria Iard, şi-a început activitatea pe piaţa asigurărilor din România.

Sucursalele asigurătorilor au ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 1,21 mld. lei în anul 2021, consemnând un avans de 19,6% comparativ cu anul 2020. Atât subscrierile pe zona asigurărilor generale, cât şi subscrierile pe zona asigurărilor de viaţă au înregistrat ritmuri de creştere semnificative de peste 19%, respectiv peste 17%, potrivit datelor publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în raportul privind evoluţia pieţei asigurărilor în 2021.

Astfel, pe zona asigurărilor generale, volumul primelor brute subscrise de sucursalele asigurătorilor a ajuns la un nivel de 576,3 mil. lei în 2021, cu 17,6% mai mult faţă de anul 2020, în timp ce subscrierile pe zona asigurărilor de viaţă au consemnat un avans de 19,7% în 2021, faţă de 2020, până la un volum de 635,6 mil. lei.

În ceea ce priveşte ponderea celor două segmente principale de asigurări, sucursalele companiilor de asigurări au subscris mai mult pe zona asigurărilor de viaţă, ponderea fiind de 52,4% din totalul subscrierilor realizate de către sucursalele asigurătorilor în 2021, faţă de zona asigurărilor generale, unde ponderea se afla la 47,5% din totalul susbcrierilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO