Bănci și Asigurări

Summitul Administratorilor de Fonduri, 2021. Mihai Purcărea, CEO-ul BRD AM: Pe un orizont de timp mic, acţiunile sunt cele mai volatile. La 15-20 de ani, acţiunile nu pierd aproape niciodată bani

Summitul Administratorilor de Fonduri, 2021. Mihai Purcărea, CEO-ul BRD AM: Pe un orizont de timp mic, acţiunile sunt cele mai volatile. La 15-20 de ani, acţiunile nu pierd aproape niciodată bani

Autor: Eduard Ivanovici

28.09.2021, 13:34 317

Mihai Purcărea, membru CFA România şi CEO al administratorului BRD Asset Management, spune că acţiunile sunt un instrument de investiţii volatil pe un orizont de termen scurt, în timp ce pe termen lung trendul este în general pozitiv.

„Deprecierea puterii de cumpărare este unul dintre cele mai mari riscuri pe termen lung, chiar dacă nu îl percepem foarte bine pe termen scurt. Riscul este să pierdem bani în termeni reali. În momentul în care avem un orizont mic, acţiunile sunt cele mai volatile, însă şi piaţa monetară se duce de mult ori la minus 10%-12%, în funcţie de inflaţie, în SUA. Obligaţiunile sunt garantate nominal de stat, însă real putem observa un minus 10% pe piaţa americană. La 15-20 de ani, acţiunile nu pierd aproape niciodată bani. Dacă plasează banii pe piaţa monetară pe termen lung, investitorii pot pierde bani. În obligaţiuni pot pierde în 40% din cazuri”, explică Mihai Purcărea.

CEO-ul BRD AM adaugă faptul că volatilitatea poate fi cel mai bun prieten al investitorilor. „Volatilitatea este o măsură simplă de măsurare a riscului, însă volatilitatea se estompează pe termen lung. Dacă am nevoie de bani peste câteva luni, în niciun caz nu este indicat să investesc în acţiuni. De multe ori, volatilitatea este cel mai bun prieten al investitorilor, deoarece merge atât în jos, cât şi în sus.”

Mihai Purcărea a fost prezent marţi, 28 septembrie, în cadrul Summitului Administratorilor de Fonduri, ediţia a treia – 2021.

Potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), BRD Asset Management avea la finele lunii august 2021 active totale sub gestiune în valoare de 5,1 mld. lei.

AFACERI DE LA ZERO