Bănci și Asigurări

Suntem cei mai îndatoraţi europeni raportat la venituri. Românii plătesc anual rate la creditele contractate de la bănci de 6 mld. euro

Suntem cei mai îndatoraţi europeni raportat la...

Autor: Ciprian Botea

28.10.2013, 20:53 3051

Cei 4,3 milioane de clienţi persoane fizice care au credite în derulare plătesc pe parcursul unui an rate la bancă de circa 6 miliarde de euro (27 mld. lei), potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor privind gradul de îndatorare al populaţiei din ultimul raport asupra stabilităţii financiare publicat de BNR.

Practic, românii plătesc pe rate la fel de mult cât cheltuiesc într-un an în hipermarketuri, supermarketuri şi magazine de tip discount (cu excepţia magazinelor de tip cash and carry). Gradul mediu de îndatorare al populaţiei cu credite contractate de la bănci era la sfârşitul anului trecut de circa 23%, potrivit celor mai recente date ale BNR. Cum salariul mediu brut lunar este de circa 2.200 de lei (aproape 500 de euro), rezultă că veniturile anuale ale celor 4,3 milioane de datornici sunt de 115 miliarde de lei (echivalentul a 26 mld. euro). Dacă toţi debitorii cheltuiesc anual 6 mld. euro pe rate, rezultă că fiecare client cu un contract de credit în derulare (ipotecar, de consum, card de credit sau overdraft) plăteşte 1.400 de euro pe an la bancă.

„Reducerea poverii ratelor de credit în venitul populaţiei presupune două direcţii principale: creşterea veniturilor şi reducerea costului creditului. Creşterile nominale de salarii, de numai 5% în prezent, sunt mult prea mici, având în vedere ponderea mare a cheltuielilor inflexibile cu alimentele în coşul de consum. Ar putea ajuta trecerea creditării pe lei, cu dobânzi în scădere şi cu eliminarea riscului valutar“, consideră Eugen Sinca, analist-şef al BCR. Clienţii români depun un efort vizibil mai mare pentru plata ratelor decât alţi europeni, gradul mediu de îndatorare la nivelul zonei euro, de exemplu, fiind de circa 14% din venitul brut. Determinant pentru această situaţie este nivelul mai ridicat al dobânzilor pe piaţa locală, potrivit explicaţiilor oferite de specialiştii băncii centrale în raportul asupra stabilităţii financiare.

Bancherii au fost reticenţi cu reducerile de dobânzi în timpul crizei, dar în ultimele luni a început să se contureze o tendinţă de ieftinire a împrumuturilor în monedă locală ca urmare a celor trei reduceri consecutive ale dobânzii-cheie operate de BNR din luna iulie încoace. Creditele în lei aflate în stoc afişează o dobândă medie de circa 12 pe an%.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO