Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank S.A. a aprobat numirea lui Ionuţ Pătrăhău ca vicepreşedinte al directoratului, cu responsabilitatea pe Divizia IMM, pentru un mandat de trei ani — până la 31 decembrie 2028.
Numirea va produce efecte după ce va primi aprobarea finală din partea Banca Naţională a României. Decizia marchează revenirea lui Pătrăhău în prim-planul sistemului bancar românesc, după o carieră de aproape două decenii în finanţe, creditare şi management corporativ.
Ionuţ Pătrăhău este un executiv cu peste 25 de ani de experienţă în banking, investiţii, antreprenoriat şi dezvoltare corporativă, activ atât în România, cât şi în Republica Moldova. Din octombrie 2025 este lector la The Entrepreneurship Academy, unde predă management financiar şi finanţarea startup-urilor, continuând astfel implicarea în educaţia antreprenorială.
În perioada 2018–2025, Pătrăhău a fost una dintre principalele figuri ale platformei de investiţii SeedBlink, unde a contribuit la extinderea şi maturizarea companiei. A ocupat succesiv rolurile de cofondator (2018–2020), Chief Innovation Officer (2020–2022), Managing Partner pentru Corporate Development (2022–2024) şi Managing Partner pentru zona de servicii financiare (2024–2025).
Anterior, a cofondat BRAIN Institute (2013–2020), un proiect medical inovator, şi a reprezentat BERD în consiliile de administraţie ale Victoriabank (2015–2018) şi maib (2009–2011). A ocupat şi poziţii executive în Banca Comercială Carpatica, mai întâi ca membru al Consiliului de Supraveghere (2014–2016), apoi ca CEO în perioada de tranziţie către fuziunea cu Patria Bank (martie–mai 2016).
În sectorul medical privat, Pătrăhău a fost CEO al reţelei Regina Maria timp de un an (2012–2013), după ce anterior a făcut parte din Consiliul de Supraveghere al companiei.
Cariera sa bancară a început în anii ’90 şi a inclus roluri importante: vicepreşedinte şi director general adjunct la Banca Transilvania (2002–2009), unde a contribuit la consolidarea diviziei pentru IMM; director de produs şi manager de creditare corporate în cadrul ABN Amro Bank România (1999–2002); precum şi funcţii de conducere în zona corporate banking.
A debutat în domeniul financiar ca antreprenor, cofondând compania de brokeraj Top Invest în 1995, ulterior vândută către National Bank of Greece şi devenită ETEBA România