Bănci și Asigurări

Taxele mai mari din 2015 vor reduce creşterea economică a României, anticipează BCR

Taxele mai mari din 2015 vor reduce creşterea economică...

Autor: Florentina Dragu

10.11.2014, 13:16 416

Aceasta este cea de a doua revizuire a creşterii PIB în tot atâtea luni. În octombrie, BCR a redus prognoza pentru creşterea economică de anul viitor de la 3,3%, estimând că deteriorarea situaţiei economice a principalilor parteneri comerciali va avea un impact negativ pe piaţa locală.

Prognoza pentru avansul economic de anul acesta a rămas neschimbată la 1,8%.

"Comisia Europeană este mai optimistă în ceea ce priveşte creşterea economică din România, dar noi anticipăm că avansul va fi limitat din cauza înăspririi regimului de taxare", se arată în raportul BCR.

CE estimează o creştere a PIB de 2% în acest an şi de 2,4% anul viitor, potrivit raportului de toamnă publicat la începutul lunii. Proiecţiile au fost reduse de la 2,8%, respectiv 2,6% anterior.

Analiştii BCR apreciază că deficitul bugetar se va adânci la 2,5% din PIB anul viitor, faţă de un nivel de 2,2% din PIB estimat anul acesta.

"Credem că guvernul va negocia (cu autorităţile europene – n.r.) creşterea ţintei de deficit bugetar, pentru a permite cheltuieli mai mari cu investiţiile publice şi menţinerea CAS la nivelul curent", potrivit raportului.

CE estimează, în raportul privind prognoza economică de toamnă, că Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, cu 10 miliarde lei peste ţintă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO