Bănci și Asigurări

Toata lumea rasufla usurata: privatizarea Bancii Agricole s-a incheiat

29.11.2001, 00:00 211



Dupa doi ani si jumatate, timp in care statul roman a bagat mai multe zeci de milioane de dolari in Banca Agricola, guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, poate, dupa cum chiar a afirmat, sa "rasufle usurat" ca privatizarea acestei banci s-a incheiat.

Ieri, actionarul majoritar al bancii, consortiul format din Raiffeisen si FRAI, a varsat la capitalul social cei 39,4 mil. euro (37 mil $) promisi in momentul preluarii bancii. Aceasta a fost ultima etapa a procesului de privatizare al bancii.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu spune ca, desi aceasta privatizare a fost contestata de "multe voci" si a costat statul roman 150 de milioane de dolari, trebuie considerata o afacere de succes, in conditiile in care inchiderea bancii ar fi presupus costuri mult mai mari, care se ridica la peste 250 milioane de dolari.

Isarescu a amintit ca asanarea intregului sistem bancar a costat statul roman aproximativ 6-8% din PIB, nivel relativ mic comparativ cu alte tari din Europa Centrala.

"De regula, sunt un om caruia ii place sa inchida lucrurile. De cate ori termin ceva ce am inceput rasuflu usurat, ceea ce fac si astazi. Nu trebuie sa uitam ca , din punct de vedere al costurilor implicate, privatizarea bancii a fost o alegere mult mai fericita decat cea a inchiderii, asa cum mult timp ni s-a sugerat. Privatizarea Bancii Agricole a fost posibila numai printr-un proces de restructurare, inceput cu adevarat in 1999, printr-o decizie politica a guvernului de atunci, care alaturi de BNR, si-a asumat riscul asanarii sitemului bancar", a afirmat Isarescu.

Actionarii Bancii Agricole - Raiffeisen, au aprobat la sfarsitul lunii octombrie majorarea de capital social de la 4.057,4 miliarde lei la peste 5.200 miliarde lei.

Aceasta reprezinta ultima etapa a privatizarii prevazuta in contractul de vanzare - cumparare incheiat intre Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consortiul format din RZB-Austria si FRAI.

Banca Agricola-Raiffeisen este prima banca din Romania cu capital subscris si varsat in euro. In urma subscrierii de capital, RZB Austria detine 93,37% din capitalul bancii, FRAI are o participatie de 5,72%, iar alti actionari detin 0,91% din actiuni.

Subscrierea s-a incheiat miercuri, iar capitalul social este estimat, in prezent, la peste 5.000 de milarde lei.

Pentru anul viitor, banca are in vedere investitii in valoare de 20 de milioane de dolari, in principal in dezvoltarea infrastructurii IT, a sistemului de carduri si in modernizarea si standardizarea produselor si serviciilor oferite la nivelul tuturor celor 225 de unitati ale bancii.

Un rol important in dezvoltarea bancii il va avea, potrivit presedintelui bancii Eugen Radulescu, pregatirea personalului care sa raspunda exigentelor impuse de cultura Raifeisen Zenmtralbank Osterreich.

Obiectivul principal al bancii este de a obtine, in urmatorii trei-cinci ani, cresterea cotei de piata la 10 - 15%.

La finele lunii septembrie, Raiffeisen-Banca Agricola avea plasamente si credite bancare de 108 milioane dolari, plasamente in titluri de stat de 107 mlioane de dolari si credite si avansuri acordate clientilor in suma de 18 milioane de dolari.

RZB este institutia centrala a grupului bancar Raiffeisen, al doilea ca marime din Austria. RZB desfasoara un program strategic pentru Europa Centrala si de Est. In aceasta zona detine deja 13 banci si o larga retea regionala formata din 400 de unitati bancare si peste 300 de alte institutii financiare.

Reteaua RZB acopera 12 tari din Europa Centrala si de Est. Activele totale ale grupului au crescut cu aproximativ 30% in 2001, ajungand la 9 miliarde euro la sfarsitul lunii iunie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO