Bănci și Asigurări

Top 100 cele mai valoroase companii 2021. Locul 7: Banca Comercială Română

Sergiu Manea, CEO al BCR: Scopul nostru este de a acţiona ca o ancoră care dă siguranţă economiei, atât prin sprijinirea programelor garantate de stat şi a fondurilor europene, cât şi prin soluţii personalizate de finanţare. Există proiecte, idei şi dorinţă de dezvoltare,aprecum şi nevoia de modernizare şi evoluţie, aşa cum există oameni bine pregătiţi.

Autor: Liviu Popescu

09.12.2021, 14:00 293

Cu un ritm de creştere de 52% în ultimul an, Banca Comercială Română (BCR), a doua cea mai mare instituţie de credit din România, urcă două poziţii în ediţia de anul acesta a anuarului ZF. Astfel, banca la care austriecii de la Erste au controlul majoritar avansează de pe locul nouă pe poziţia numărul şapte.

Cel mai probabil, poziţionarea mai sus a băncii în anuarul ZF Cele mai valoroase 100 de companii din România este determinată de profitabilitatea îmbunătăţită, atât la nivelul anului 2020 (plus 37%) cât şi pentru primele nouă luni din 2021 (plus 35%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO