Bănci și Asigurări

Topul pe asigurările generale şi asigurările de viaţă după T1/2026. Asigurările de viaţă au crescut cu 23% în primele trei luni din 2026 faţă de primele trei luni din 2025, în timp ce asigurările generale au avut un ritm de creştere de 13%

Asigurările de viaţă încep să ia partea leului

Topul pe asigurările generale şi asigurările de...

Autor: Mircea Nica

01.07.2026, 00:07 1173

 Ponderea asigurărilor generale a scăzut de la 80% la 77 %, iar ponderea asigurărilor de viaţă a crescut la 23%.

Piaţa asigurărilor din România a continuat să crească într-un ritm susţinut în primul trimestru din 2026, însă una dintre cele mai importante schimbări vine din structura pieţei. Deşi asigurările generale rămân segmentul dominant, asigurările de viaţă îşi măresc constant ponderea, semn că interesul românilor pentru protecţia financiară pe termen lung începe să se reflecte tot mai clar în cifre.

La finalul primelor trei luni din 2026, piaţa locală a asigurărilor a ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 6,8 mld. lei, în creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului privind evoluţia pieţei asigurărilor publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Te-ar putea interesa și:

În clasamentul celor mai mari asigurători, Groupama îşi păstrează poziţia de lider al pieţei, cu prime brute subscrise de aproape 1,3 mld. lei în primul trimestru din 2026, în creştere cu 12% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025. Pe locul al doilea rămâne Allianz-Ţiriac, care şi-a consolidat poziţia după un avans de 20% al subscrierilor. Compania a încheiat primul trimestru cu prime brute subscrise de aproape 1,1 mld. lei.

Podiumul este completat de Omniasig, care a subscris prime în valoare de 772 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de primul trimestru al anului trecut.

În top, Asirom ocupă poziţia a patra, fiind singura companie dintre primii jucători care a înregistrat o uşoară scădere a subscrierilor. Primele brute subscrise au coborât cu 5%, până la 514 mil. lei. Clasamentul este încheiat de Generali, care a raportat subscrieri de 491 mil. lei, în creştere cu 13% faţă de primele trei luni din 2025. NN Asigurări de Viaţă  ocupă poziţia a şasea în clasament cu un volum al subscrierilor de 339 mil. lei la finalul lunii martie 2026, în creştere cu 4% faţă  de primele trei luni din 2025, în timp ce Axeria Iard, sucursală cu activitate preponderent RCA, a ajuns pe poziţia a şaptea în primele trei luni din 2026, cu subscrieri de 318 mil. lei, în creştere consistentă  cu 67%, faţă  de perioada similară  a anului trecut.

Topul continuă cu Metropolitan Life pe poziţia a opta, cu un volum al subscrierilor de 279 mil. lei, în creştere cu 17% în primele trei luni din 2026, urmat de BCR Asigurări de Viaţă  pe poziţia a noua, cu un volum al subscrierilor de 248  mil. lei, însemnând o creştere de 37% în T1/2026, iar ultima poziţie îi revine sucursalei Hellas Direct, cu activitate asemănătoare cu Axeria Iard. Hellas Direct a înregistrat un volum al subcrierilor de 188 mil. lei, în creştere cu 33%, faţă de primele trei luni din 2025.

Dincolo de evoluţia principalilor jucători, primul trimestru din 2026 confirmă accelerarea segmentului asigurărilor de viaţă. Acestea au ajuns să reprezinte 23% din totalul pieţei, cu subscrieri de aproximativ 1,5 mld lei, cea mai ridicată pondere din ultimii ani. În acelaşi timp, asigurările generale, care în mod tradiţional reprezentau aproximativ 80% din piaţă, şi-au redus ponderea la 77%, chiar dacă au continuat să crească în valoare absolută, până la aproximativ 5,3 mld. lei.

Schimbarea de structură arată că piaţa asigurărilor începe să se maturizeze, iar segmentul asigurărilor de viaţă câştigă tot mai mult teren în portofoliile companiilor şi în preferinţele clienţilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro