Bănci și Asigurări

Topul băncilor care au acordat cele mai multe credite Prima Casă de la începutul programului

Topul băncilor care au acordat cele mai multe credite...

Autor: Liviu Popescu

19.04.2015, 13:43 1701

BCR şi BRD, primele două bănci în funcţie de mărimea activelor, au acordat de la iniţierea programului Prima casă încoace aproximativ 75.000 de credite cu o valoare cumulată de circa 13 miliarde de lei (echivalentul a 3 mld. euro), adică peste jumătate din totalul creditelor imobiliare garantate de stat.

Numărul total al creditelor acordate de cele 19 bănci care participă la program din iunie 2009 încoace este de 130.000, iar valoarea cumulată a acestora ajunge la 22 miliarde de lei. Prima casă a menţinut pe linia de plutire creditarea de retail în perioada de criză şi a ajuns să reprezinte jumătate din stocul de împrumuturi imobiliare acordate de băncile locale, dar acum tot mai mulţi clienţi se reorientează către creditele standard.

„Sunt din ce în ce mai puţini clienţi interesaţi de programul Prima casă. În primele trei luni din acest an, cererea pentru astfel de credite a fost chiar la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dobânzile la creditele standard au ajuns la niveluri comparabile cu cele la Prima casă, iar diferenţiatorul dintre cele două este doar avansul“, a explicat Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO