Bănci și Asigurări

Topul băncilor în funcţie de dobânzi şi comisioane încasate

Topul băncilor în funcţie de dobânzi şi comisioane...
03.09.2016, 12:40 4910
Cele mai mari cinci bănci din sistem, BCRBRDBanca TransilvaniaRaiffeisen şi UniCredit, au obţinut în primul semestru venituri din dobânzi de aproximativ 3,5 mld. de lei, în creştere cu 10% faţă aceeaşi perioadă de anul trecut. Câştigurile din comisioane au crescut mai lent, cu circa 7%, depăşind 1,5 mld. lei.
 
Pe ansamblul anului trecut, cele mai mari cinci bănci din sistem au obţinut venituri totale din do­bânzi de 7,2 mld. lei, luând o felie de aproape 70% din totalul câştigurilor din creditare la nivelul sis­te­mului bancar. Pe componenta de comisioane, cele mai mari cinci bănci au luat anul trecut 50% din veniturile de acest tip.
 
 
BCR, liderul pieţei locale după active, se detaşează în primul semestru din 2016 şi cu cele mai mari venituri din dobânzi, chiar dacă tendinţa a fost de scădere faţă de anul trecut. Câş­ti­gu­rile nete din do­bânzi ale BCR s-au dimi­nuat în primul se­mestru cu 7,8%, la 934,7 mil. lei, scă­derea fiind par­ţial com­pensată de un ve­nit mai ridicat din comi­sioa­ne, cu un plus de 3,6%, la 354 mil. lei.
 
În cazul băncii BRD-SocGen, al doilea jucător după active, veniturile nete din dobânzi au crescut în primul semestru cu circa 7%, la 734,3 mil. lei, iar creş­terea veniturilor nete din comisioane a fost de 2,8%, la 364,7 mil. lei. 
 
Banca Transilvania, plasată pe locul trei în to­pul după active, a adunat în prima jumătate a anu­lui venituri nete din dobânzi de 857,7 mil. lei, în creştere cu 64,3%, comparativ cu primul semestru din 2015. 
 
Raiffeisen Bank România, care ocupă poziţia a patra după active, nu a transmis cifrele privind nivelul veniturilor nete din dobânzi şi comisioane până la închiderea ediţiei.
 
În cazul UniCredit, a cincea bancă din piaţă, veniturile nete din dobânzi au avansat în prima jumătate a anului cu 11,4%, la 465,5 mil. lei, o creştere comparabilă înregistrându-se şi în cazul câştigurilor din comisioane care au ajuns la finele primului semestru la 160 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO