Bănci și Asigurări

Topul băncilor mari după profitul înregistrat în S1/2020. Câştigul cumulat al celor 10 bănci mari a fost de 2,67 miliarde de lei în S1, reprezentând peste 95% din profitul sistemului bancar

Topul băncilor mari după profitul înregistrat în...

Autor: Claudia Medrega

05.09.2020, 15:52 12765

Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după ac­ti­ve, a fost în primul semestru (S1) din 2020 lider şi în topul ce­lor mai profitabile bănci, ca şi anul trecut, raportând un profit net de 607,4 mil. lei, în scădere cu 28,4% faţă de nivelul din S1/2019.

Pe locul al doilea se plasează grupul BCR, care include a doua cea mai mare bancă de pe piaţa locală, cu un câştig net de 498,9 mil. lei în S1/2020, după ce în S1/2019 banca înregistrase o pierdere netă de 20,8 mil. lei, ca urmare a constituirii unui provizion excepţional.

BRD-SocGen, plasată pe locul 3 în topul după active, a ocupat aceeaşi poziţie şi în topul celor mai profitabile bănci mari, cu un câştig net de 405 mil. lei în S1/2020, în scădere cu aproape 50% comparativ cu S1/2019.

Rezultatele nete cumulate ale celor mai mari trei bănci din România aflate pe podium în topul câştigurilor au totalizat 1,5 mld. lei în S1/2020, reprezentând 54% din câştigul întregului sistem bancar.

Locul 4 în topul celor mai profitabile bănci mari a revenit în primul semestru ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nu­me, care a obţinut un profit net de 320 mil. lei, cu 17% sub nivelul raportat pentru S1/2019.

Grupul italian UniCredit, care deţine a cincea cea mai mare bancă de pe piaţa româ­neas­că după active, a ocupat aceeaşi poziţie şi în topul celor mai profitabile bănci mari, cu un pro­fit net consolidat de 62 mil. euro (echiva­lentul a 298 mil. lei) din operaţiunile din Ro­mânia în S1/2020, potrivit rezultatelor finan­cia­re anunţate la Milano. Comparativ cu pri­mul semestru din 2019, câştigul net al UniCredit este în scădere cu circa 18%.

Se observă că cele mai mari cinci bănci după active - Banca Transilvania, BCR, BRD, ING Bank şi UniCredit - au fost în S1/2020 şi în top 5 al celor mai profitabile bănci de pe piaţa ro­mânească, câştigul cumulat al celor cinci in­sti­tu­ţii de credit fiind de 2,13 mld. lei, ceea ce re­pre­zin­tă aproximativ 76% din profitul în­tre­gului sis­tem bancar din primul semestru din acest an.

Câştigul cumulat net al celor mai mari 10 bănci după active de pe piaţa românească a fost de 2,67 mld. lei în S1/2020, în scădere faţă de S1/2019, reprezentând peste 95,3% din profitul sistemului bancar.

Întregul sistem bancar românesc, format din 33 de bănci, a obţinut în primul semestru din acest an un profit net de aproximativ 2,8 mld. lei, peste profitul din aceeaşi perioadă a anului 2019, de circa 2,77 mld. lei, potrivit datelor BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO