Gorj, Iaşi şi Bihor sunt pe podium, conducând topul judeţelor cu cel mai ridicat nivel al raportului dintre creditele acordate populaţiei şi companiilor raportat la sumele din conturile curente şi depozitele constituite la bănci la finele lunii februarie. Raportul credite/depozite depăşea 150% în primele două judeţe, în timp ce în Bihor raportul a fost de 147%, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor agregate de BNR.
La polul opus al clasamentului, respectiv judeţele cu cea mai mică valoare a raportului dintre finanţările acordate populaţiei şi companiilor şi economisirile plasate de aceştia, se află Harghita, unde creditele reprezintă aproximativ jumătate din volumul depozitelor. În Covasna bancherii au acordat în februarie credite de 66 de lei la fiecare 100 de lei atraşi de la clienţi, în timp ce în Sibiu raportul credite/depozite a fost de 67%.
Dezechilibrul dintre finanţările acordate şi depozitele atrase este strâns legat de puterea financiară a populaţiei şi a firmelor din judeţele respective, în condiţiile în care în multe dintre cele 41 de judeţe principalii angajatori sunt instituţiile publice.