Bănci și Asigurări

Topul RCA după primele 9 luni/2022. Explozia subscrierilor după falimentul City Insurance a dus la dublări, triplări şi chiar volume de 10 ori mai mari ale subscrierilor în 9 luni/ 2022 faţă de 9 luni/2021. Euroins rămâne liderul pieţei RCA, urmat de Groupama şi Allianz-Ţiriac

Topul RCA după primele 9 luni/2022. Explozia...

Autor: Mircea Nica

22.12.2022, 21:30 1887

♦ Piaţa RCA a ajuns la cel mai înalt nivel, de 5,4 mld. lei, după 9 luni/2022, în creştere cu 53% faţă de 9 luni/2021♦ Cea mai mare creştere a subscrierilor se observă la Groupama, un nivel de 10 ori mai mare faţă de cel din 9 luni/2021.

Piaţa asigurărilor RCA, cea mai controversată linie de business, vine cu creşteri istorice pentru principalii jucători care activează pe acest segment, care au ajuns să îşi dubleze, tripleze sau chiar să îşi crească nivelul subscrierilor de aproape 10 ori faţă de nivelurile din 9 luni/2021, propulsând astfel întreaga industrie a asigurărilor.

Cel mai mare şoc al creşterilor a fost observat încă din prima jumătate a anului 2022, când jucătorii precum Groupama şi Allianz-Ţiriac, care până atunci aveau un nivel al subscrierilor pe RCA relativ mic, dintr-o dată au depăşit bornele.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO