Bănci și Asigurări

Triplarea bruscă a cererii de credite i-a luat prin surprindere pe bancheri în octombrie

Triplarea bruscă a cererii de credite i-a luat prin surprindere pe bancheri în octombrie

Triplarea bruscă a cererii de credite i-a luat prin surprindere pe bancheri în octombrie

Autor: Ciprian Botea

07.12.2011, 10:45 3412

Acesta este cel mai ridicat nivel lunar consemnat din vara anului trecut, atunci când se profilau primele semne de reluare a creditării, înăbuşite însă rapid de măsurile de austerite fiscală.

"Este vorba despre o perioadă a anului când cererea de credite creşte în mod natural, în lunile de la sfârşitul anului cererea fiind întotdeauna mai intensă decât în alte perioade. Majoritatea băncilor au anunţat prelungirea diverselor oferte promoţionale până la sfârşitul anului, cu efect direct în creşterea cererii de credite", comentează Adrian Jantea, director de promovare şi distribuţie în cadrul BRD.

Numărul lunar al interogărilor trimise de bănci la CRB mai sărise în ultimii doi ani pragul de 300.000 doar în luna iulie 2010. Băncile verifică situaţia îndatorării fiecărui client potenţial în procesul de analiză a dosarului de credit, astfel că numărul interogărilor dă o bună aproximare a cererilor de credit.

Totuşi, creşterea creditului privat a încetinit în luna octombrie în ciuda numărului mai mare de cereri, finanţările noi abia reuşind să acopere rambursările.

Firmele şi populaţia aveau la sfârşitul lunii octombrie credite cu o valoare cumulată de 221 miliarde de lei (51 mld. euro), nivel similar cu cel din luna anterioară şi uşor peste soldul din octombrie 2010.

Clienţii sunt încă reticenţi în a se îndatora, astfel că cererea nu este nici pe departe la nivelul din anii de boom ai creditării, când băncile solicitau informaţii chiar şi despre un milion de clienţi potenţiali într-o singură lună. Bancherii spun că doar anumite tipuri de produse mai atrag clienţii în sucursale.

"Produsul vedetă, în ceea ce ne priveşte, este creditul garantat «Prima casă», unde vânzările continuă la un ritm bun. Am dat credite de 250 mil. euro prin ediţia a patra a programului", afirmă reprezentanţii BCR.

Nici băncile nu sunt dispuse să dea curs oricărei cereri de finanţare şi verifică mai amănunţit fiecare client potenţial în condiţi­ile în care au deja probleme importante cu calitatea portofoliilor de credite.

Bancherii au continuat, în paralel, să verifice şi situaţia financiară a clienţilor existenţi, numărul total al interogărilor pentru clienţii potenţiali şi proprii fiind de aproape 393.000 în luna octombrie, faţă de 192.000 de solicitări în luna septembrie. "Este posibil ca băncile să-şi fi interogat propriile baze de date din perspectiva noului regulament al BNR", au declarat reprezentanţii BCR.

Banca Naţională a modificat în această toamnă regulamentul privind creditarea persoanelor fizice, înăsprind condiţiile de acordare a creditelor ipotecare şi de consum în valută. Avansul minim la creditele ipotecare în euro a fost stabilit la 20%, iar clienţii care vor împrumuturi de consum în valută trebuie să vină cu garanţii de 133% din suma împrumutată.

"Un efect al măsurilor BNR asupra pieţei va exista fără îndoială. Efectele vor fi mai reduse în ceea ce priveşte creditele de consum pentru că cererea era deja formată pentru cele în lei. În privinţa creditelor imo­biliare, faptul că avansul va creşte va duce la scăderea accesibilităţii clienţilor pentru acest tip de credite", consideră Jantea.

El spune însă că şi creditele de consum în lei sunt solicitate de clienţi şi în plus în această perioadă a anului se observă şi o creştere a cererii pentru cardurile de credit.

Bancherii au devenit mai incisivi în vânzarea de credite începând din primăvară chiar dacă în mare parte s-au mulţumit să atragă clienţi de la concurenţă, cu speranţa că ar putea să le împrumute şi o sumă suplimentară faţă de cea necesară pentru a închide vechile datorii.

Promoţiile s-au rărit însă în ultima perioadă, pe fondul turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale, multe bănci mizând acum pe vânzarea de credite la dobânzi preferenţiale clienţilor cu istoric sau celor care îşi încasează veniturile într-un cont curent.

Datele de la Centrala Riscurilor Bancare arată că numărul debitorilor continuă să scadă, ajungând la 1,02 milioane de persoane fizice şi companii. Datele CRB, organismul specializat al BNR care gestionează date despre creditele acordate de bănci, se referă numai la clienţii care au credite mai mari de 20.000 de lei sau echivalent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO