Bănci și Asigurări

Turcii de la Credit Europe mută creditele când în străinătate, când înapoi

Autor: Razvan Voican

29.07.2011, 00:00 705

Credit Europe Bank, controlată de grupul cuacelaşi nume înregistrat în Olanda, dar având capital turc, atransferat anul trecut către banca-mamă credite cu valoarea de 6,9mil. euro, la valoarea nominală, potrivit datelor raportate. Înacelaşi timp, a vândut unui vehicul din Dubai - Credit Plus - unportofoliu de credite care valora la data transferului 5,5 mil.euro, la un preţ reprezentând numai 2,3% din valoarea nominală,ceea ce ar sugera că este vorba despre creanţe depreciate.

Pe de altă parte, Credit Europe România a cumpărat înapoi de labanca-mamă credite de retail în sumă de aproape 49,2 mil. euro,reprezentând o parte din transferul în sens invers care fuseserealizat în 2009. Banca precizează că aceste credite nu au avutrestanţe, iar preţul portofoliului a fost egal cu valoarea justă acreanţelor respective. Astfel de mişcări de bilanţ arată cât derelativă este situaţia portofoliilor de credite raportate la bancacentrală şi implicit imaginea cotelor de piaţă, în condiţiile încare mulţi jucători practică astfel de operaţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO