Bănci și Asigurări

UE plănuieşte noi reguli privind plăţile instant, o provocare pentru Visa şi Mastercard

UE plănuieşte noi reguli privind plăţile instant, o...

Autor: Mediafax

27.02.2019, 00:00 241

Comisia Europeană (CE) intenţionează să impună noi reguli pentru a accelera adoptarea sistemului de plăţi instant lansat anul trecut de către Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit agenţiei Reuters.

În plus, un oficial de top a declarat că aceasta este o provocare directă pentru firmele de carduri şi giganţii din tehnologie, cum ar fi PayPal. Sistemul de compensare a plăţilor instant TARGET al BCE (TIPS) le va permite persoanelor fizice şi companiilor din Europa să transfere euro în doar câteva secunde şi indiferent de orele de deschidere ale băncilor locale, respectiv din fiecare ţară a Uniunii Europene (UE).

Aceasta este percepută drept o provocare directă pentru companiile americane, cum ar fi PayPal, Google, Facebook şi Amazon, şi chinezii Alibaba şi Tencent, care în prezent domină aceste servicii în Europa. Numai că băncile europene au fost lente în a adera la acest sistem, până acum, iar CE a început să studieze posibile măsuri pentru a facilita utilizarea acestui sistem.

„Analizăm dacă va fi nevoie de o reglementare mai puternică pentru a accelera acest proces“, a declarat vicepreşedintele CE responsabil cu serviciile financiare, Valdis Dombrovskis, la o conferinţă fintech la Bruxelles. El a spus că sistemul BCE a avut potenţialul de a „modifica radical soluţiile de plată existente, inclusiv cardurile, cel puţin pentru plăţile în euro“. În prezent, firmele americane Visa şi Mastercard domină piaţa europeană de plăţi cu cardurile. „În câţiva ani, dorim ca Europa să stabilească noi standarde globale pentru tehnologia plăţilor“, a mai spus Dombrovskis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO