Bănci și Asigurări

Un client al Bank of Cyprus: Ieri ne spuneau să stăm liniştiţi, astăzi se închide

Un client al Bank of Cyprus: Ieri ne spuneau să stăm...

Autor: Anelis Baciu

02.04.2013, 00:07 3362

Unul dintre puţinii clienţi ai sucursalei locale a Bank of Cyprus pe care ZF l-a întâlnit ieri în faţa agenţiei băncii din Piaţa Unirii spune că este îngrijorat de anunţul făcut de banca cipriotă de a suspenda operaţiunile de la Bucureşti pentru o săptămână, în acelaşi timp arătându-se nemulţumit de mesajele transmise de autorităţile de la Bucureşti.

„Numai în România se poate întâmpla aşa ceva. Autorităţile spuneau cu câteva zile în urmă că situaţia din Cipru nu are cum să ne afecteze, chiar Isărescu le-a transmis deponenţilor să stea liniştiţi. Astăzi însă se anunţă că Bank of Cyprus îşi închide operaţiunile pentru o săptămână. Am depozite la această bancă şi situaţia mă îngrijorează acum. Nu mai am încredere în ceea ce spun autorităţile din România“, a afirmat Constantin, 71 de ani, pensionar.

Operaţiunile sucursalei locale a Bank of Cyprus au fost suspendate începând de astăzi ca urmare a procesului de restructurare prin care trece banca-mama.

Clienţii care au venit pe parcursul zilei de ieri la bancă erau informaţi printr-un anunţ postat la intrare că „până la redeschiderea sucursaleor şi agenţiilor pot folosi reţele ATM, iar pentru necesităţi deosebite sunt invitaţi să contacteze call-centrul sucursalei Bank of Cyprus“.

Alţi clienţi, cu mai puţini bani în conturi sau fără depozite se declară liniştiţi şi afirmă că nu sunt îngrijoraţi, pentru că sistemul bancar este puternic şi capabil să gestioneze astfel de probleme.

„Sunt client al Bank of Cyprus de peste zece ani şi până acum am fost mulţumit de servicii. Nu ştiam că banca va fi închisă pentru o săptă­mână. Acum am aflat, citind anunţul postat la intrare. Personal nu sunt îngrijorat pentru că nu am depozite. Am doar un cont curent şi nu cred că ne vor lua din banii din conturi. Eu am încredere în sistemul bancar local, nu cred că va ajunge în situaţia Ciprului. În opinia mea, România a rezistat şi rezistă încă mult mai bine crizei decât alte ţări din Europa“, a spus Rammy, un sirian în vârstă de 42 de ani stabilit în România.

De aceeaşi părere este şi Dan, 45 de ani, de profesie inginer, care spune că nu are de ce să fie îngrijorat.

„Nu sunt îngrijorat, nu am fost şi nici nu voi fi. Nu am depozite la băncile cipriote, am venit doar să plătesc facturi. Nu ştiam că banca e închisă. Situaţia nu mă îngrijorează pentru că nu cred că sistemul bancar local va întâmpina problemele din Cipru.“

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO