Bănci și Asigurări

Un semnal de alarmă: FMI reduce drastic prognoza de creştere economică pentru economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa. Ce ar putea însemna pentru România

Christine Lagarde, preşedintele FMI

Christine Lagarde, preşedintele FMI

Autor: Răzvan Botea

22.01.2019, 00:08 1698

La ultimul raport, FMI a estimat pentru România o creştere economică de 3,4% în 2019, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a lansat luni un raport privind creşterea economică mondială, iar pentru economiile emergente şi în curs de dezvolatre din Europa prevede o încetinire bruscă, de la 3,8% creştere estimată în 2018 la 0,7% creştere economică estimată pentru anul 2019. Cu toate acestea, FMI prevede pentru economiile din Europa Centrală şi de Est o „creştere energică“.

„Creşterea economică din economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa în 2019 este de aşteptat să încetinească mai mult decât a fost anticipat, până la 0,7%, de la 3,8% în 2018, în ciuda creşterii energice din Europa Centrală şi de Est. În 2020, creşterea va fi de 2,4% în economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa“, se arată în raportul de iarnă al FMI publicat luni.

În raportul de toamnă, FMI a prognozat pentru 2019 un PIB al României în urcare cu 3,4%, cu 0,1 puncte sub nivelul estimat în raportul din aprilie 2018.

Revizuirile pentru 2019 şi 2020 în ceea ce priveşte creşterea PIB-ului din economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa s-au făcut pe fondul unei contracţii economice previzionate în 2019 şi o recuperare mai lentă din partea Turciei în 2020, din cauza politicilor restrictive de finanţare externă.

Noile prognoze pentru economiile emergente şi în curs de dezvoltare din Europa reprezintă estimări revizuite în jos, de la 2% creştere economică în 2019 la 0,7%, iar pentru 2020 de la 2,8% la 2,4%.

„Economia mondială creşte mai lent decât estimările, iar riscurile sunt în creştere“, a avertizat Christine Lagarde, preşedintele FMI, citată de Bloomberg.

Fondul Monetar Internaţional a redus şi prognoza de creştere economică mondială în 2019 la 3,5%, de la 3,7%, prognoza raportulului anterior referitor la evoluţia economiei mondiale. Revizuirea negativă vine în contextul în care cererea a scăzut în Europa, dar şi din cauza fluctuaţiilor de pe pieţele de capital. Tensiunile comerciale ar putea crea necazuri în continuare, alterând şi mai mult prognoza. Germania, principalul partener comercial al României, se va confrunta de asemenea cu o decelerare a economiei, pentru care FMI a făcut cea mai mare revizie în jos dintre toate ţările dezvoltate. Astfel, FMI previzionează pentru cea mai mare economie a Europei o creştere economică în 2019 de 1,3%, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară de  1,9%. Pentru Ro­mânia, decelerarea economiei Germa­niei poate avea consecinţe negative, în contextul în care 21,5% dintre exporturile româneşti au ca destinaţie Germania, în timp ce 20,5% dintre importuri provin din Germania.

 

De asemenea, FMI a redus prognoza şi pentru alţi parteneri comerciali importanţi pentru România, Franţa şi Italia, cu 0,1, respectiv 0,4 puncte procentuale. Astfel, economia Franţei ar urma să crească cu 1,5% în 2019, în timp ce economia Italiei va creşte cu 0,6%. Creşterea economică a zonei euro ar urma să fie de 1,6%, în scădere faţă de prognoza anterioară de 1,9%.

FMI prognozează pentru SUA, cea mai mare economie a lumii, o decelerare economică de la 2,9% în 2018 la 2,5% în 2019 şi 1,8% în 2020. De asemenea, pentru China creditorul prognozează cel mai mic ritm de creştere din ultimii 28 de ani, de 6,2% în 2019.

În timp ce problemele din Europa ar putea fi temporare, FMI mai notează că acestea au apărut în mijlocul unor incertitudini şi îngrijorări în privinţa politicii de comerţ global a Chinei. Preşedintele SUA Donald Trump şi Xi Jinping al Chinei au stabilit un deadline pe 1 martie pentru ca oficialii ţărilor să ajungă la un acord privind tarifele vamale aplicate mutual, notează Bloomberg.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO