Bănci și Asigurări

Unde este România după 30 de ani de capitalism

Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen

Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen

Autor: Mircea Nica

19.02.2020, 00:07 2165

Nivelul scăzut al intermedierii financiare din România nu permite susţinerea unei datorii publice de peste 40% din PIB, chiar dacă raportat la media euro­pea­nă, de circa 70%, aceasta este mică, a spus Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen, în cadrul unei conferinţe a băncii cu tema „30 de ani de capitalism în România“.

„Datoria publică a crescut la 35,5% din PIB, dar deşi este mică la scară europeană, şi datoriile mici pot fi periculoase pentru că nivelul nostru de dezvoltare nu ne permite să susţinem o datorie publică prea mare. Există un studiu al BNR care arată că la nivelul nostru de dezvoltare, o datorie publică de 40-45% din PIB este periculoasă pentru că la acel nivel de datorie publică creşte proba­bi­li­tatea de recesiune foarte rapid, ceea ce înseamnă că tre­buie să stăm o perioadă mai lungă de timp sub acest prag de 40%, iar dacă ne uităm la proiecţiile de deficit bugetar, vedem că datoria publică îşi reia trendul şi ne duce la peste 40% din PIB.“

Economistul-şef al Raiffeisen a explicat în continuare că intermedierea financiară nu este destul de adâncă pe piaţa românească pentru a permite o finanţare a datoriei publice aşa de mare. El a arătat şi că pe piaţa românească ponderea titlurilor de stat în bilanţurile băncilor locale este cea mai mare din Europa. „Băncile locale au 20-21% din bilanţ titluri de stat“.

Activele bancare au o pondere de 50% din PIB, iar cre­di­tele reprezintă doar 26% din PIB. În condiţiile în care ac­ti­vele bancare în România sunt de 50% din PIB, raportate la o medie europeană de 250%, practic reiese că sistemul nostru bancar este de 5 ori mai mic decât media europeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO