• Leu / EUR4.7592
  • Leu / GBP5.5323
  • Leu / USD4.2607
Bănci și Asigurări

De unde vine inegalitatea? Controversatul economist francez Thomas Piketty iese cu o nouă carte ce va învrăjbi lumea economiei: inegalitatea nu este economică sau tehnică, ea este ideologică şi politică

De unde vine inegalitatea? Controversatul economist francez Thomas Piketty iese cu o nouă carte ce va învrăjbi lumea economiei: inegalitatea nu este economică sau tehnică, ea este ideologică şi politică

Thomas Piketty, 48 de ani, este director la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale din Paris şi este profesor la Şcoala de Economie din Paris. Este editorialist al publicaţiei franceze de stânga, Le Monde. El devenit cunoscut prin publicarea cărţii Capitalul în secolul XXI“ – cu trimitere la „Capitalul“ lui Marx

Autor: Iulian Anghel

13 sep 2019 2242

„Inegalitatea este ideologică şi politică“, susţine Thomas Piketty, economist francez al cărui nume a ajuns sub ghilotina judecătorilor economiei în urmă cu şase ani, odată cu apariţia cărţii sale „Capitalul în secolul XXI“ – cu trimitere la „Capitalul“ a lui Marx (Das Kapital. Kritik der politischen Ökonomie – 1867).

Potrivit datelor Eurostat, inegalitatea în Românina este în topul UE. Inegalitatea est calculată ca raport între veniturile celor mai avuţi 20% dintre ceţăţeni şi ale celor mai săraci 20% dintre cetăţeni. Media UE este de 5,2%, iar în România de 6,5%. De unde vine inegalitatea?

La Paris a fost lansată joi o nouă cărte a vedetei socialismului francez: „Capital et Idéologie“ – 1.200 de pagini.

„Capitalul“ lui Piketty a fost publicată în 2,5 milioane de exemplare. Piketty (48 de ani) este director la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale din Paris şi este profesor la Şcoala de Economie din Paris. Este editorialist al publicaţiei franceze de stânga Le Monde. Aşa că Le Monde publică, avant la lettre, concluzii din cartea vedetei gândirii economice a stângii franceze. „Inegalitatea nu este economică sau tehnică, ea este ideologică şi politică. Acestea sunt, fără îndoială, concluziile anchetei istorice prezentate în această carte. Altfel spus, piaţa şi concurenţa, profitul şi salariile, capitalul şi îndatorarea, munca calificată şi cea necalificată, nativii şi străinii, paradisurile fiscale şi competitivitatea nu există aşa cum le judecăm noi. Sunt construcţii sociale care depind în întregime de un sistem legal, fiscal, educativ şi politic“, spune Piketty.

Punctul forte, susţine economistul francez, este că aceste raporturi de forţe nu sunt doar materiale sunt şi intelectuale şi ideologice. Ideologia şi ideile sunt importante în istorie. Acestea îţi perimit să imaginezi şi să structurezi lumi noi şi societăţi diferite: „Des multiples trajectoires sont toujours possibles“.

O afirmaţie curajoasă pe care puţini şi-o permit. O remarcă ce aduce aminte de teoria lui Leibniz, anume că „trăim într-una din cele mai bune lumi posibile“. Şi de Voltaire râzând de Leibniz (în romanul Candid).

Cu siguranţă vom avea un mic scandal intelectual aici, dar asta este frumuseţea.

Piketty: „Această abordare ( a cărţii – n. red.) diferă de multe discursuri conservatoare menite să explice că există motive «naturale» pentru inegalitate. Nu este surprinzător că elitele societăţilor diferite, în orice moment şi în toate latitudinile, tind adesea să «naturalizeze» inegalităţile, adică să încerce să le ofere bazele naturale şi obiective“.

 
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7592
Diferență: 0,0883
Ieri: 4.7556
Azi: 4.2607
Diferență: -0,2622
Ieri: 4.2732
Azi: 5.5323
Diferență: 0,0814
Ieri: 5.5125
Azi: 4.3260
Diferență: 0,6
Ieri: 4.3243