Bănci și Asigurări

UniCredit Bank a acţionat ca Joint Global Coordinator şi Bookrunner în finanţarea cu aproape 291 mil. euro a unui joint-venture între Rezolv Energy şi Low Carbon pentru dezvoltarea primei faze dintr-un proiect de energie eoliană în Buzău

UniCredit Bank a acţionat ca Joint Global Coordinator...

Autor: Cristina Bellu

14.06.2024, 17:38 189

UniCredit Bank a încheiat o tranzacţie sindicalizată în calitate de Joint Global Coordinator şi Bookrunner, constând într-un pachet de finanţare de până la 291 milioane euro către First Look Solutions SRL, un joint-venture realizat între Rezolv Energy (sustinut de Actis) şi Low Carbon, cu scopul de a finanţa dezvoltarea primei faze, de 192 MW, dintr-un proiect de energie eoliană.

Proiectul este situat în judeţul Buzău, iar în prima fază, care va dura până în 2025, vor fi instalate 30 de turbine eoliene Vestas.

Pe lângă UniCredit Bank, facilitatea sindicalizată a fost finalizată de Erste Group, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, alături de International Finance Corporation (IFC), Intesa Sanpaolo Group, OTP Bank, Raiffeisen Bank International AG şi Garanti BBVA Romania.

Pachetul de finanţare include un mix personalizat de produse cash şi non-cash.

First Look Solutions SRL este un joint-venture realizat între Rezolv Energy (sustinut de Actis) şi Low Carbon pentru construirea şi operarea unui parc eolian de 461 MW, în două faze.

Odată ce va fi complet operaţional, parcul din judeţul Buzău va fi unul dintre cele mai mari parcuri eoliene onshore din Europa. Proiectul va genera energie pentru a alimenta peste 270.000 de locuinţe şi va evita producerea a aproximativ 540.000 de tone de CO2e anual.