Bănci și Asigurări

UniCredit Bank: Guvernul ar putea încerca să menţină deficitul bugetar sub control tăind investiţiile publice pentru al cincilea an consecutiv şi mărind taxarea

UniCredit Bank: Guvernul ar putea încerca să menţină...

Autor: Roxana Rosu

11.04.2018, 16:34 154

Creşterea economică s-ar putea tempera în acest an la 4,4%, faţă de 6,9% anul trecut, şi la 3,6% în 2019, pe măsură ce Ministerul Finanţelor, condus de Eugen Teodorovici, ar putea aplica o politică fiscală mai restrictivă, încercând să menţină sub control deficitul bugetar prin tăierea investiţiilor şi majorarea taxării, sunt de părere analiştii UniCredit Bank.

”Execuţia bugetară din 2015, când actualul ministru de finanţe, Eugen Teodorovici, se afla la primul mandat, a fost cea mai restrictivă de la criză încoace. Ca urmare, domnul Teodorovici ar putea să impună o disciplină fiscală mai strictă decât predecesorii săi. Astfel, majorările discreţionare ale salariilor din administraţia publică ar putea fi acoperite prin creşterea taxelor locale anul acesta. Pe deasupra, din ce în ce mai mulţi lideri PSD îşi exprimă susţinerea pentru eliminarea cotei unice de impozitare a veniturilor şi înlocuirea acesteia cu un sistem de taxare progresiv, cu cote mai mari pentru cei cu venituri peste medie. În anii următori, impozitul pe proft ar putea fi majorat de asemenea pentru a compensa scăderea veniturilor după reducerea repetată a TVA şi pentru a finanţa cheltuielile mai mari cu asistenţa socială”.

În opinia UniCredit, tensiunile din sfera politică sunt în creştere, în timp ce economia încetineşte, România riscând în acest an două conflicte cu Uniunea Europeană, unul de natură judiciară, legat de modificarea legilor justiţiei, şi unul de natură fiscală, legat de politica fiscală laxă şi de riscul ca deficitele bugetare să depăşească 3% din PIB în 2018-19.

”Prin transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajaţilor de la începutul acestui an, guvernul a încetinit creşterea salariului net, anulând în parte creşterea salariilor din sectorul public implementată în ianuarie 2018. Datele aferente lunii ianuarie indică faptul că multe companii nu au majorat salariile brute suficient de mult pentru a compensa acest transfer de contribuţii de la angajaţi la angajatori. Această majorare ascunsă de taxe nu va fi suficientă pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2018-19 deoarece majorările cheltuielilor de asistenţă socială au fost însoţite de o reducere a impozitului pe venituri de la 16% la 10%. Guvernul nu a implementat niciuna din măsurile compensatorii recomandate de Comisia Euorpeană în decembrie”, se arată în analiza băncii.

Dat fiind faptul că deficitul bugetar din 2017 s-a situat, probabil, în vecinătatea nivelului de 3% din PIB, după 3% din PIB în 2016, riscul ca România să fie subiectul unei noi proceduri de deficit excesiv rămâne ridicat, dar va fi mai mare în anul 2019 decât anul acesta.

În paralel, UniCredit Bank anticipează o creştere a inflaţiei până în preajma nivelului de 5% în T2 2018, urmată de o scădere spre 3,5% în T4 2018. În 2019, inflaţia ar putea rămâne aproape de limita superioară a intervalului ţintit de 1,5-3,5%. Inflaţia de bază se va situa deasupra nivelului de 3,5% în 2019.

În ceea ce priveşte majorarea dobânzii de referinţă de către BNR, analiştii cred că mesajele recente ale Băncii Centrale arată că pragul de 3% va fi atins până la finalul anului viitor.

La şedinţa de politică monetară din data de 4 aprilie BNR a decis să nu continue ciclul majorărilor dobânzii de politica monetară pentru a da mai mult timp pieţei să încorporeze efectul majorărilor operate în ianuarie şi februarie, dar şi pentru a primi confirmarea prognozei de inflaţie. Astfel, deşi considerăm în continuare că sunt necesare încă trei majorări ale dobânzii de politică monetară până la nivelul de 3%, mesajele recente implică riscuri pentru prognoza noastra de 3 majorări până la finalul acestui an, implementarea acestora depinzând de cifrele/aşteptările viitoare de inflaţie şi putând să aibă loc mai târziu, în T4 2018 sau 2019”.

Potrivit UniCredit Bank, BNR este îngrijorată că majorarea costurilor de finanţare ar putea mări rata creditelor neperformante, în special pentru cei care au contractat credite pentru locuinţe.

 Din acelaşi motiv, BNR nu va extrage surplusul de lichiditate din piaţa interbancară.

”Anticipăm o persistenţă a lichidităţii excedentare de-a lungul anului, în special dacă investitorii străini vor începe să cumpere din nou titluri de stat româneşti în cazul în care inflaţia va încetini în a doua jumătate a anului 2018”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO