Bănci și Asigurări

UniCredit Bank a listat obligaţiuni în valoare de 488,5 mil. lei la Bursa de Valori Bucureşti: dobândă fixă de 9,07% pe an

UniCredit Bank a listat obligaţiuni în valoare de 488,5...

Autor: Roxana Rosu

16.01.2023, 10:48 896

UniCredit Bank, parte a Grupului italian UniCredit, a listat luni prima emisiune de obligaţiuni corporative din acest an la Bursa de Valori Bucureşti, în valoare de 488,5 milioane lei, cu o dobândă fixă de 9,07% pe an. 

Obligaţiunile se tranzacţionează pe Piaţă Reglementată a bursei sub simbolul bursier UCB27. 

UniCredit Bank a emis şi vândut către 10 persoane juridice un număr de 977 obligaţiuni corporative, negarantate, de rang senior, cu o valoare nominală de 500.000 lei şi cu scadenţă la 21 decembrie 2027. Oferta a fost intermediată de către Alpha Bank. 

„Continuând angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea pieţei locale de capital, revenim la Bursă de Valori Bucureşti cu o a treia emisiune de obligaţiuni, iar succesul de care ne-am bucurat şi de această dată dovedeşte încrederea pe care investitorii noştri o au în UniCredit Bank S.A. Această emisiune contribuie la strategia noastră de a ne susţine clienţii şi în contextul economic curent, prin creşterea accesului la credite, şi în special creditele ipotecare verzi şi creditele adresate sectoarelor de activitate care sunt afectate de consecinţele economice ale situaţiei geopolitice”, spune Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank. 

Emisiunea de obligaţiuni care a intrat astăzi la tranzacţionare este a 3-a listată de UniCredit Bank la BVB.

Prima emisiune de obligaţiuni emisă sub simbolul bursier UCT18 în anul 2013 a ajuns la maturitate. A două emisiune de obligaţiuni a intrat la tranzacţionare în 2017 cu 3 scadente diferite, la 3, 5 şi 7 ani, sub simbolurile bursiere UCB20, UCB22, respectiv UCB24, cea din urmă ajungând  la maturitate pe 17 iulie 2024. Valoarea obligaţiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacţionare ajunge astăzi la 672 milioane de lei.

„Piaţă de capital locală a demonstrat în 2022, anul provocărilor, rezilienţa şi capacitate de adaptare în cele mai incerte momente, un an în care au fost listate numeroase emisiuni de obligaţiuni corporative, verzi şi sustenabile emise de instituţii bancare. Ne dorim că şi în 2023 să vedem acest trend, iar faptul că anul a început la Bursă de Valori Bucureşti cu listarea emisiunii de obligaţiuni corporative UniCredit Bank, banca cu tradiţie pe piaţă de capital locală, arată faptul că reprezentăm pentru sistemul bancar un partener pe termen lung” a declarat Radu Hanga, Preşedinte Bursă de Valori Bucureşti.

Emisiunea de obligaţiuni a fost realizată prin intermediul Alpha Bank România, membră a Alpha Bank Group.

“Emisiunea de obligaţiuni UniCredit arată încă o dată complementaritatea dintre piaţă bancară şi piaţă de capital la nivel local, facilitând integrarea sistemului financiar românesc în cel european şi creşterea eficienţei acestuia, iar noi la Alpha Bank ne bucurăm să facem parte din această transformare ” a declarat Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investiţii şi Pieţe de Capital din cadrul Alpha Bank România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO