• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Bănci și Asigurări

UniCredit l-a ales pe Andrea Orcel, fostul CEO al băncii de investiţii UBS, ca noul director excutiv al băncii italiene

Andrea Orcel
FOTO: Bloomberg

Andrea Orcel FOTO: Bloomberg

Autor: Mircea Nica

28.01.2021, 00:00 363

Andrea Orcel, italianul în vârstă de 57 de ani care a fost CEO al băncii de investiţii UBS, a fost ales de UniCredit pentru a ocupa poziţia de CEO, în timp ce Ralph Hammers, fostul şef al ING Bank, care la începutul anului 2000 conducea operaţiunile ING din România, i-a luat locul lui Sergio Emotti în funcţia de director executiv al UBS,  conform Financial Times (FT). 

După demisia neaşteptată a lui Jean Pierre Mustier în noiembrie 2020, Andrea Orcel a apărut ca liderul preferinţelor UniCredit pentru a prelua funcţia de CEO în cadrul băncii. Fostul CEO al UniCredit, Jean Pierre Mustier, care a preluat conducerea băncii în anul 2016, şi-a dat demisia din cauza unor dispute privind strategia companiei. Andrea Orcel este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri din Europa, mai ales pentru implicarea în unele dintre cele mai mari înţelegeri de fuziuni şi achiziţii (M&A) ale continentului în ultimele două decenii. 

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375