Capitalul social statutar al UniCredit Bank România este format din 40.760.784 acţiuni. Iar acţionarii minoritari au primit o ofertă de preţ de 17,54 euro/acţiune, preţul fiind ferm, nenegociabil, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Persoanele fizice române au o cotă de peste 4%.
Dacă luăm în considerare preţul oferit lui Ion Ţiriac pentru vânzarea participaţiei de 45% deţinută la UniCredit România, valoarea băncii ar fi mult mai mare. Ion Ţiriac, unul dintre cei mai bogaţi români, a decis în vara anului trecut să iasă din acţionariatul UniCredit Bank, iar grupul UniCredit a preluat participaţia de 45% deţinută de omul de afaceri la banca din România. În consecinţă, italienii au ajuns să deţină 95,6% din acţiuni prin intermediul UniCredit Bank Austria.
Valoarea tranzacţiei de achiziţie a acţiunilor deţinute de Ion Ţiriac nu a fost făcută publică. Anul trecut, apăruseră pe piaţă informaţii privind un acord între cele două părţi, suma vehiculată atunci fiind de aproximativ 700 mil. euro, ceea ce ar însemna un preţ de circa 38 euro/acţiune.
UniCredit Bank s-a menţinut anul trecut pe profit, cu un câştig net de 222 mil. lei, iar activele administrate de bancă au totalizat 30,6 mld. lei (6,8 mld. euro), în creştere cu 6,7%.