• Leu / EUR4.7560
  • Leu / GBP5.4872
  • Leu / USD4.2421
Bănci și Asigurări

UniCredit lansează şi în România Social Impact Banking, prin care acordă finanţări pentru proiectele sociale

UniCredit lansează şi în România Social Impact Banking, prin care acordă finanţări pentru proiectele sociale

Autor: Răzvan Botea

21 feb 2019 323

UniCredit lansează la nivel de grup şi implicit în România programul Social Impact Banking, prin care acordă finanţări proiectelor sociale, organizează vânzări de obiecte de artă sau susţin alte proiecte relevante pentru comunitate, potrivit unui anunţ al băncii.

„SIB a atins rezultate importante până acum în Italia şi îl extindem acum către alte pieţe cu acelaşi scop de a de a privi dincolo de profitul investiţiilor noastre, pentru a atinge un impact real în societate. Vom pune în vânzare, progresiv, colecţiile noastre de artă pentru a sprijini programul, oferind totodată o parte dintre piesele de artă către muzee, dar şi investind în tineri artişti locali”, declară Jean Pierre Mustier, CEO UniCredit.

Programul Social Impact Banking (SIB - Banking cu impact social) a UniCredit în Italia a aprobat o finanţare de proiecte sociale în valoare de 72,9 milioane de euro până în prezent, incluzând 31 împrumuturi în valoare de 32,6 milioane de euro şi 2.050 microcredite în valoare de 40,3 milioane de euro. Un total de 47,8 miloane au fost deja alocate.

UniCredit extinde platforma gradual pe alte pieţe ale grupului în 2019, inclusiv: România, Germania, Austria, Serbia, Croaţia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Cehia, Slovacia şi Bosnia şi Herţegovina. Modelul SIB de a genera impact social pozitiv va fi adaptat fiecărei pieţe.

Implementarea va fi finanţată şi prin vânzarea colecţiilor de artă locale ale UniCredit din Italia, Germania şi Austria, printr-o tranzacţie iniţială de aproximativ 50 milioane de euro. Unele lucrări de artă vor fi donate către muzee locale. Veniturile vor fi investite cu precădere către iniţiativele SIB. Restul câştigurilor vor fi alocate altor proiecte relevante, inclusiv pentru susţinerea tinerilor artişti la nivel local, mai arată comunicatul băncii.

 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7560
Diferență: -0,0441
Ieri: 4.7581
Azi: 4.2421
Diferență: 0,362
Ieri: 4.2268
Azi: 5.4872
Diferență: -0,1528
Ieri: 5.4956
Azi: 4.1644
Diferență: 0,376
Ieri: 4.1488