Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut de o companie de asigurări membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR) în baza asigurărilor de bunuri şi proprietăţi dedicate afacerilor a fost de 19,8 mil. lei, potrivit informaţiilor transmise de UNSAR.
Despăgubirea a fost achitată unui client persoană juridică afectat de consecinţele unui incendiu, risc care, în fiecare an, generează cele mai importante daune sediilor, bunurilor, echipamentelor şi/sau utilajelor.
„Riscul de incendiu continuă să fie principala provocare pentru o afacere, atunci când ne referim la anvergura daunelor produse. Este important însă de ştiut că există soluţii de asigurare dedicate protejării afacerilor care acoperă şi acest risc“, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director gener
al al UNSAR. Practic, riscul de incendiu este cel care a generat 60% din Top 50 cele mai mari dosare de daună plătite anul trecut de către companiile de asigurări membre UNSAR pentru daune produse bunurilor şi/sau proprietăţilor asigurate. Pe de altă parte, dacă ne uităm la impactul financiar, incendiul este responsabil pentru 80% din valoarea daunelor care alcătuiesc acest Top 50.
„Deşi poliţele dedicate mediului de afaceri sunt produse complexe, care acoperă multe tipuri de riscuri, jumătate din totalul despăgubirilor achitate în baza soluţiilor de protecţie financiară dedicate au fost plătite doar pentru daunele produse bunurilor şi proprietăţilor. Acest lucru certifică faptul că nevoia de protecţie este mai mult decât evidentă, iar achiziţia unui plan #BusinessSOS va face mereu diferenţa într-o călătorie antreprenorială“, a precizat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
Lansat recent, demersul #BusinessSOS 4.0 se adresează antreprenorilor care doresc să devină mai responsabili şi să se informeze despre soluţiile de protecţie financiară. În baza acestor tipuri de poliţe, companiile de asigurări din România achită zilnic despăgubiri de aproape 1 milion de lei, au mai transmise reprezentanţii UNSAR