Bănci și Asigurări

Valer Blidar a vândut pachetul majoritar de acţiuni de la Banca Feroviara către antreprenorul din IT Olimpiu Bălaş

Valer Blidar a vândut pachetul majoritar de acţiuni de la Banca Feroviara către antreprenorul din IT Olimpiu Bălaş

Autor: Cristian Hostiuc

09.07.2020, 00:07 1369

Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane, a anunţat vânzarea pachetului majoritar de acţiuni pe care îl deţinea la Banca Feroviara către Olimpiu Bălaş, un antreprenor din IT care deţine grupul New Business Dimensions.

„În ultimii doi ani am fost în discuţii cu mulţi in­ves­ti­tori interesaţi de achiziţia băncii şi am analizat cu atenţie stra­tegiile acestora. Cei doi investitori locali cooptaţi în ac­ţionariat deţin o expertiză solidă în zona de fintech şi am credinţa că împreună vom transforma Banca Fero­via­ră într-o bancă modernă şi inovatoare, capabilă să deser­vească afacerile locale“, a declarat Valer Blidar.

În declaraţia oficială, Olimpiu Bălaş a spus că achi­zi­ţia unui pachet de acţiuni la Banca Feroviară este o deci­zie strategică. „(Prin această decizie - n. red.) dorim să in­troducem un por­tofoliu de soluţii digitale, moderne, pentru IMM-uri din Ro­mâ­nia. Deţinem soluţii de digita­lizare aferente activi­tă­ţilor băn­cii şi avem încredere în adopţia soluţiilor teh­nice de către clienţi.“

Ceilalţi acţionari ai băncii sunt Tristar SRL, cu 23%, şi Atelierele CFR Griviţa cu 9,5%. Tranzacţia a primit aprobarea BNR.

Olimpiu Bălaş a cumpărat 63% din bancă, respectiv pachetul de acţiuni deţinut anterior de Valer Blidar.

Banca Feroviară a fost lansată în 2009 de către Valer Blidar, supranumit „regele vagoanelor“ din România, având în vedere că principalul lui business este legat de construcţia de vagoane şi tramvaie la Arad.




 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO