Bănci și Asigurări

Vasile Săvoiu, BNR: începuturile sistemului de plăţi al Băncii Centrale a României (2)

30 de ani de sistem bancar în România

Vasile Săvoiu: Am avut norocul unui mentor providenţial.  Belgianul perfect internaţionalizat Paul van den Bergh era chiar secretarul Comitetului pentru sistemele de plăţi al BRI şi mâna dreaptă a preşedintelui acestuia, regretatul Thomasso Padoa-Schioppa (1940-2010), mitic (dar deloc olimpian) urmaş al lui Alcide de Gasperi în construcţia europeană. Veşnic alergat din urmă de performanţele sale, italianul acesta îşi percepea reputaţia de creator al monedei euro mai degrabă timid. Pentru euro, acest vlăstar al minţii şi acţiunii sale, el este cel care a creat la BRI comitetul (în 1989) apoi, în calitate de viceguvernator al Băncii Italiei, i-a implementat şi testat în banca „sa“ centrală viitoarea infrastructură electronică de plăţi: sistemul BIREL,în 1997. El e predecesorul lui TARGET1 (1999-2008) şi TERGET2, actualul sistem de plăţi transeuropean „pe brut”, complet digitalizat şi operat pe o platformă comună partajată de băncile centrale ale Italiei, Franţei şi Germaniei.

Vasile Săvoiu: Am avut norocul unui mentor providenţial. Belgianul perfect internaţionalizat Paul van den Bergh era chiar secretarul Comitetului pentru sistemele de plăţi al BRI şi mâna dreaptă a preşedintelui acestuia, regretatul Thomasso Padoa-Schioppa (1940-2010), mitic (dar deloc olimpian) urmaş al lui Alcide de Gasperi în construcţia europeană. Veşnic alergat din urmă de performanţele sale, italianul acesta îşi percepea reputaţia de creator al monedei euro mai degrabă timid. Pentru euro, acest vlăstar al minţii şi acţiunii sale, el este cel care a creat la BRI comitetul (în 1989) apoi, în calitate de viceguvernator al Băncii Italiei, i-a implementat şi testat în banca „sa“ centrală viitoarea infrastructură electronică de plăţi: sistemul BIREL,în 1997. El e predecesorul lui TARGET1 (1999-2008) şi TERGET2, actualul sistem de plăţi transeuropean „pe brut”, complet digitalizat şi operat pe o platformă comună partajată de băncile centrale ale Italiei, Franţei şi Germaniei.

Autor: Vasile Săvoiu

16.07.2021, 00:07 676

Vasile Săvoiu, în prezent consilier de strategie în cadrul BNR, vorbeşte pentru prima dată despre unul dintre cele mai importante proiecte ale Băncii Naţionale de la începutul anilor 1990, sistemul de decontare a plăţilor, care a fost o revoluţie pentru piaţa bancară din România pentru că a luat puterea băncilor de a ţine banii clienţilor fără dobândă prin întârzierea plăţilor şi decontărilor ♦ Săvoiu spune cum preşedinţii de bănci de atunci s-au împotrivit acestui sistem pentru că la finalul zilei soldul încasărilor şi plăţilor trebuia să fie zero, adică trebuia să se împrumute dacă erau descoperiţi. (Cristian Hostiuc)

 

Urmare din numărul trecut

 

În ochiul ciclonului

Doar prin perseverenţă nu ajungi la reuşită, trebuie şi scânteie, inspiraţie. Măcar la BNR, cu opţiunea noastră conceptuală de întoarcere „la clasici“, cu mijloace ultra low tech şi cu eterna resursă tradiţională, omul (nu-i da, Doamne, românului cât ar putea să ducă!), rămăsesem o oaste de  infanterişti, nu cheltuisem bani pe gadgeturi.

De pildă, am refuzat oferta de maşini englezeşti de sortat 100 de mii de cecuri pe oră pentru că abia aveam 50 de mii pe lună în toată ţara pe care nu avea nici un rost să le colectăm şi să le plimbăm pe la  Bucureşti pentru o triere mecanizată. Furnizorii de hardware nu înţelegeau de ce BNR, „mămica tuturor banilor“, amâna o entuziast-fetişistă automatizare a plăţilor „la zi“,  ca în celelalte ţări centrale şi est-europene, colegele noastre de start (în 1992, Cehoslovacia şi Bulgaria erau deja fruntaşe la supraechipare cu IT dedicate plăţilor care s-au dovedit curând gadgeturi).

De fapt, noi aşteptam certitudini conceptuale şi ne străduiam să dobândim cunoaştere strategică şi pândeam valul schimbării tehnologice pentru a-l încăleca just in time, pentru a-l surfa confiscând din energia lui reînnoită de zorii erei digitale din occidentul european. Problema era că acolo diversitatea moştenirilor conceptuale şi tehnologice ale autorităţilor monetare şi ale multinaţionalelor bancare motiva pentru moment un concurs contondent de frumuseţe. Nu era o gâlceavă, ci chiar o luptă surdă a tuturor împotriva tuturor pentru ca improbabilul câştigător să îşi impună celorlalţi soluţia proprietar în configurarea şi operarea plăţilor interbancare. Nici o astfel de soluţie particulară nu îşi amortizase investiţia în IT&C şi nici una nu se învechise programat, ci în avans. Părea că timpul însuşi se grăbeşte şi îşi lasă în urmă umbra.

Antidotul a fost intervenţia raţională, în interes general, a unui terţ autoritar şi reprezentativ pentru competitori: BRI. Din perioada postbelică, ea nu mai funcţionează nici măcar parţial la nivelul reputaţiei de „bancă a băncilor centrale“, dar şi-a păstrat autoritatea de directivare a tendinţelor viitoare. În ceea ce priveşte sistemele de plăţi interbancare, BRI s-a impus în anii 1990 prin două acţiuni hotărâte:

- patronarea unui comitet de experţi pentru sistemele de plăţi care s-a dedicat academic  viitorului acestora şi

- operarea singurei case de compensare pentru  principalele 26 de multinaţionale bancare europene pentru decontările lor reciproce în ECU deţinut de clienţii lor (de aceea numit „ECU privat“). 

Această dublă implicare i-a asigurat BRI autoritatea conceptuală şi operaţională de a cristaliza modelul de implicare în operarea sistemelor naţionale de plăţi ale băncilor centrale hotărâte să urmeze - modelul complet“.

Această cristalizare a fost concomitentă cu anii de aşteptare a informatizării DECONT-BNR. Deşi lentă, soluţia compensării manuale ajunsese o cunoaştere strategică răspândită şi bine cimentată în BNR care a fost dobândită, practic, fără costuri materiale. Orice investiţie în automatizare însă s-ar fi dovedit păguboasă dacă nu ar fi anticipat trendul imprimat de BRI.

Am avut norocul unui mentor providenţial.  Belgianul perfect internaţionalizat Paul van den Bergh era chiar secretarul Comitetului pentru sistemele de plăţi al BRI şi mâna dreaptă a preşedintelui acestuia, regretatul Thomasso Padoa-Schioppa (1940-2010), mitic (dar deloc olimpian) urmaş al lui Alcide de Gasperi în construcţia europeană. Veşnic alergat din urmă de performanţele sale, italianul acesta îşi percepea reputaţia de creator al monedei euro mai degrabă timid. Pentru euro, acest vlăstar al minţii şi acţiunii sale, el este cel care a creat la BRI comitetul (în 1989) apoi, în calitate de viceguvernator al Băncii Italiei, i-a implementat şi testat în banca „sa“ centrală viitoarea infrastructură electronică de plăţi: sistemul BIREL, în 1997. El e predecesorul lui TARGET1 (1999-2008) şi TERGET2, actualul sistem de plăţi transeuropean „pe brut“, complet digitalizat şi operat pe o platformă comună partajată de băncile centrale ale Italiei, Franţei şi Germaniei.

Paul van den Bergh a simpatizat cu profilarea soluţiei noastre de decontări interbancare lipsită practic de orice automatizare, bazată mai mult pe telecomunicaţii decât pe vreun software mioritic. I-am explicat că nu e motiv de înduioşătoare penurie, ci e o opţiune deliberată de aşteptare a trendului schimbării în domeniu. Atunci Paul ne-a făcut părtaşi – pe Mariana Diaconescu şi pe mine – la expertizele comparate de sisteme de plăţi efectuate de Comitetul BRI. Pe lângă cele publicate de BRI în broşuri cu aer de club, am primit, multă vreme aproape lunar, în „plicul galben de la Basel“ şi câte o scrisoare cu încurajările, dar mai ales cu opiniile lui Paul. Acest mare preot de generozitate, şi el cercetător academic de formaţie, nu a putut găsi timp pentru a vizita vreodată Bucureştiul, dar ne-a ţinut „la zi“ de la distanţă cu tot ce se contura în viitorul european al plăţilor. Astfel am avut direct de la sursă reperele corecte la care să ne conformăm pentru proiectarea informatizării DECONT-BNR. Realizarea efectivă a acesteia a fost preluată din 2000 de un spv (TRANSFOND S.A.), o societate comercială, deoarece BNR nu se califica la atragerea finanţării de preaderare tip PHARE, dar nucleul formator de experţi al TRANSFOND S.A. a fost „desantat“ din structura şi cultura de decontări acumulate în BNR.

Un al  doilea contributor la confi­gura­rea pe tendin­ţă a sistemului de plăţi al BNR a fost preşe­din­tele de azi al Rai­ffeisen Bank Ste­ven van Groningen, om de nescăzută opinie liberă căruia nimeni şi nimic nu îi putea dezlipi zâmbetul de pe faţă. A fost în anii 1993-1994 consultant PHARE în Direcţia de plăţi a BNR. Eram aşa de tineri!

A mai fost şi memorabila „cometă“ care ne-a traversat proiectul în 1994: regretatul dr. Jurgen C. Pingitzer (1942 – 2019), directorul statisticii de la Banca Austriei. A fost consultant tehnic al FMI la BNR şi cu el am modelat raportarea incidentelor de plăţi pentru a putea fi folosite ca avertizări timpurii ale crizelor bancare. Era meticulos şi sensibil. Când m-am nimerit, mult după aceea la Viena, m-a invitat la el acasă, undeva pe colinele împădurite din jur. Locuia cu soţia sa Christa complet „în verde“, la etajul unei case-tip fără pretenţii la exterior, dar într-un apartament luminos şi cochet de două camere, simţitor mai mic decât biroul său de la bancă. Sufrageria lui era practic ocupată de un pian pe coada căruia puneam paharele de vin roşu „priceput“ pe care îl alegea la fel de îndelungat pe cât îl comenta în pahar. Ştiam ritualul: să fie cât mai „sincer, nefranţuzit, totuşi persuasiv“… deci austriac . Ulterior, am aflat că Jurgen  cânta din 1966 în aceeaşi formaţie de swing jazz şi era un instrumentist de  referinţă al genului în Austria. Prea târziu mi-am putut explica şi reprimările pe care şi le impunea din sacoul lui de consultant prietenos ca să nu ne pară ceea ce îi venea irepresibil să fie: un artist.

Ca să închid careul oamenilor cărora proiectul DECONT-BNR de atunci le datorează reuşita de azi a upgradărilor sale succesive, voi menţiona că în 1994-1998, a fost coordonat  de viceguvernatorul Vladimir Soare. Un om ca numele lui. M-a obligat acordându-mi un credit profesional nelimitat şi, ca şi cum asta nu era deja prea mult, sărea  necondiţionat ca un frate mai mare să apere dreptatea mea în ceea ce făceam. Nu a făcut vreodată caz de asta. Odată am încercat să îi explic cererea de sprijin ierarhic. Am primit un răspuns de genul: „Vezi că ţi se răceşte cafeaua. Nu mai forţa uşi deschise. Ştiu pe pielea mea că noul nu are prea des prieteni“. Atât.

Scena se petrecea în crucea stresului teribil din vremea crizei balanţei de plăţi externe din 1997-1998. Vapoare cu petrol în radă la Constanţa neplătite… contrastalii… serviciul datoriei externe…FMI… Cine eram eu să pun  dureri de măsele pe septicemie?  În acele zile de foc, am simţit nevoia să întorc măcar ceva din bunătatea ce primisem de la Vlad Soare şi de la fratele meu de începuturi rămas, ca şi mine, în „noul“ BNR Georgică Mucibabici. Ştiam că ei doi trebuia să facă zilnic imposibilul pentru a plăti importurile critice „la cent“ din abia născutul arbitraj valutar al BNR şi prin afectarea catifelată a rezervei internaţionale, dacă nu prin vreun credit „desperado“ luat de la vreo bancă aparent condusă de „îngeri“ din corul dobânzii compuse. Mi-a venit ideea să le propun o pată de culoare pe ziua comună de muncă: la „operativa de dimineaţă“, nedez­min­ţit programată la ora 9:30, înaintea oricăror defulări panicarde din rapoarte şi statistici, vom citi 5 minute din zeul nostru iliric Nenea Iancu Caragiale în scop de „geniule al popolului român, protege-mă!“

În acest fel, zilele de criză au putut intra cu haz în uitarea lor oricum hărăzită, dar ne cităm şi acum la tot mai rarele reconstituiri ale acelor temperaturi de suflet, din „Boborul“, „Politică şi delicatese“, „Jertfe patriotice“ şi altele din şpriţul de vitriol şi rouă caragialesc.

Se ştie sau nu se ştie poate că occidentalizarea plăţilor pentru populaţie la noi îi datorează mult lui Vlad Soare ca sponsor moral. Format în cultura bancherului de comerţ exterior, cu buna străinătate văzută la vreme, a cravaşat elegant apariţia reglementărilor BNR care au dus la „big bangul“ comerţului cu carduri din 1996. S-a făcut luntre şi punte pentru bursele de studii ale salariaţilor BNR la AmEx, Visa, Europay. Ca fost bancher comercial, numele lui deschidea uşi şi bunăvoinţe la oameni care, straniu, aveau acelaşi tip de generozitate neobosită, deschisă, sportivă.

Consider dintotdeauna preţioasă prietenia lui Vlad şi a lui George născută cu atâtea decenii în urmă şi care, văd eu, îşi continuă încă destinsul farmec. Pentru că nici unul dintre protagoniştii ei nu au obosit să numere de câte  ori au supravieţuit şi de câte ori s-au reinventat.

1995

În mai 1995, BNR a pus în funcţiune DECONT-BNR, varianta-vector a propriului său sistem de plăţi interbancare centralizat şi unic în ţară.

Cu toate avatarurile ce i-au urmat - în principal varianta digitală externalizată de BNR până în 2018 la TRANSFOND S.A. (şi care a fost livrată în 2005-2008 sub conducerea rigurosului meu vechi prieten Emil Ghizari) – eu consider DECONT-BNR ca fiind principala  realizare profesională a carierei mele bancare.

Sunt gata să împart mândria că, aparte actualizările de tehnologie informatică inerente revoluţiei digitale, conceptul de proiectare din 1991 al sistemului propriu de plăţi al BNR a rămas neschimbat principial până azi. Dacă sunt întrebat ca specialist, pot spune şi de ce? Cine schimbă o cale ferată bine făcută mai devreme de trei-patru generaţii? La nevoie, o poţi condiţiona pentru trenuri mai sprintene sau mai grele, dar să-i schimbi traseul, podurile, viaductele… Acesta e datul infrastructurilor bine proiectate: de a fi - aproape secular -  egale cu sine.

În ce constă rezilienţa DECONT-BNR din 1991/1994? Pentru că el materializează un concept „spre neschimbare“. Iată-l, sub forma unui decalog:

1. Sistemul BNR va funcţiona neîntreruptibil, deoarece nici o zi bancară nu e posibilă fără decontări; dacă se constată apariţia lor,  riscurile tehnologice trebuie administrate ziua prin scurte întreruperi în orarul de funcţionare sau noaptea, până la începerea activităţii de a doua zi bancară. Sistemul principal va avea, în secundar, facilităţi de avarie:

♦ back-up permanent activabil la epuizarea timpului de remediere (o „replică“) şi, acolo unde tehnologia de soldare permite,

♦ back-up la back-up activabil extremal (o „ alternativă“).

Toate aceste echipări de back-up sunt dedicate economiei de timp, soldării în timp util, în maximum 24 de ore.

2. Sistemul BNR va avea facilitatea de recuperare a datelor în caz de conflict şi dezastre.

3. Sistemul BNR va prelucra instrucţiunile de plată în mod diferenţiat în funcţie de valoare şi volum după regula 90/10 (%).

4. Sistemul BNR va prelucra prioritar plăţile de valori mari pentru că ele sunt cele care pot destabiliza sistemul financiar. Practica arată că, aproape peste tot în lume, 90% din valoarea plăţilor interbancare e instrumentată prin 10% din volumul total al instruc­ţiunilor de plată introduse la decontare interbancară. Plăţile de valori mari sunt, de regulă, cele ale comercianţilor cu bani, ale profesioniştilor sectorului fiduciar al economiei. Dacă e făcută cu bani fiduciari, economia financiară rămâne rentabilă ca afacere de volum, ca şi comerţul făcut cu  o marfă oarecare,  deci plata unor tranzacţii de valoare bănească importantă în era fiduciară creează masă critică  destabilizantă cantitativ în orice sistem de plăţi interbancare. Pentru a evita crearea de dezechilibru cantitativ în sistem prin  neplata unei sume mari, instruc­ţiunea care instrumentează o astfel de plată nu se include în pachetul depus pentru compensarea datoriilor cu creanţele (pe net), ci este decontată bucată cu bucată (pe brut) în mod centralizat şi cu titlu definitiv (direct în contul deschis la BNR băncii plătitorului şi celei a bene­ficiarului). Desigur, condiţia finalizării unei decontări pe brut e să preexiste suficient disponibil în contul plătitorului ca să poată fi debitat. 

5. Sistemul BNR va economisi pe cât posibil resursele participanţilor mobilizate pentru finanţarea plăţilor. O plată pe brut e individuală şi necesită finanţare integrală şi prealabilă. Dar dacă plata s-ar depersonaliza ca parte a unui lot (pachet) şi se va amâna calculul valorii soldului dintre suma totală a pachetelor reprezentând încasări şi plăţi până la sfârşitul zilei bancare (sau până la ore fixe în interiorul acestei zile),  practica arată că băncile participante la astfel de decontări „pe net“ şi-ar demobiliza peste 2/3 din banii necesari comparativ cu realizarea decontării instrucţiunilor de plată în mod negrupat, la bucată („pe brut“). Pe de altă parte, decontarea e o operaţie care costă timp şi bani. E posibil ca sistemul să nu dispună de timpul fizic pentru a deconta bucată cu bucată toate plăţile de valori mici care sunt şi cele mai numeroase (10% din valoarea totală a plăţilor interbancare e instrumentată prin 90% din volumul total al instrucţiunilor de plată emise de clienţi). Iar decontarea sumei de un leu (de pildă, o regularizare) care costă doi lei nu e rentabilă. Plăţile de valori mici nu riscă  să destabilizeze cantitativ sistemul financiar deşi pot rămâne  sursă de risc de neplată.  Dar, pentru a le accelera finalizarea fără a aglomera infrastructura consacrată plăţilor pe brut, aceste plăţi – considerate de bănci  „multe şi mărunte“ - sunt compensate cu încasările primite pe adresa unităţilor aceleiaşi bănci pe raza judeţului. Acest procedeu implică soldarea zilnică pe net a datoriilor şi creanţelor reciproce în case teritoriale (judeţene) de compensare multilaterală şi apoi consolidarea, în aceeaşi zi bancară, a soldului obţinut acolo la centrala BNR pentru înregistrarea soldului pe ţară, o cifră unică de înscris în debitul sau creditul contului băncii deschis la banca centrală. Debitul trebuie acoperit neîntârziat dintr-un fond comun de risc, deoarece, în mod obiectiv, compensarea multilaterală netă nu se poate rederula. Dacă fondul de risc e insuficient şi nimeni nu creditează banca pentru a-i acoperi soldul debitor, atunci BNR exclude banca de la compensare cercetând cauzele dificultăţilor sale. 

6. Sistemul BNR elimină conturile de corespondent folosite pentru decontările bilaterale între bănci în lei, tot traficul de plăţi fără numerar fiind rutat prin centrala BNR.

7. Sistemul BNR obligă băncile la soldarea zilnică pe zero a tuturor datoriilor reciproce în lei şi la creditarea grabnică a contului beneficiarului plăţii. Sistemul de plăţi interbancare e o efemeridă pentru că trăieşte cât orarul său zilnic de funcţionare. Posibilitatea ca sume să se afle „pe drum“  între bănci ar însemna ca plata să se transforme în credit interbancar (overnight). Nici clientul neplătit, nici banca centrală ca operator al transferului nedecontat nu pot consimţi la aceasta, nici legal, nici moral.

8. Sistemul BNR va funcţiona în interesul public al disciplinării decontărilor în favoarea clientului. Prin reglementările sale, BNR a intervenit  pentru scurtarea circuitelor intrabancare prin normarea timpilor maximi între iniţierea plăţii şi creditarea contului beneficiarului. Clienţii pot pretinde băncilor lor decontări la termenele de timp garantate de BNR, iar întârzierea creditării contului bene­ficiarului e considerată deliberată şi e sancţionată de BNR (intermediarul de plăţi nu le poate folosi ca pe un credit fără consimţământ şi dobândă de la titularul de cont, proprietarul de plin drept al fondurilor).

9. Sistemul BNR îşi menţine fiecare modul deschis lărgirii participării şi noilor tehnologii aplicabile, dar consecvent cu obiectivul iniţial de denumerarizare a economiei,  de livrare de stabilitate sectorului financiar şi de încredere clienţilor săi. Din 1995, această arhitectură păstrată conceptual deschisă a permis integrarea BVB printr-un modul de decontare fără de care n-ar fi putut funcţiona. Acest modul a fost modernizat şi, după 2007, a putut fi corelat cu Depozitarul Central pentru implementarea standardului „livrare contra plată“ pe infrastructura TARGET-2 a BCE. Tot din 2007, Trezoreria Statului îşi decontează plăţile ca participant „bancar“ la variantele electronice ale DECONT-BNR: ReGIS pentru plăţile de mare valoare, urgente sau importante decontate „pe brut“ (şi în timp real, datorită digitalizării) şi SENT pentru plăţile de mică valoare  decontate „pe net“ (acum prin case de compensare automatizate).

10. Sistemul BNR a avut, în construcţia sa iniţială DECONT – BNR, suficientă rezervă conceptuală şi operaţională pentru susţinerea masificării comerţului băncilor cu carduri de plată în lei care a avut loc după 1997. În Sistemul BNR, o grefă de digitalizare compatibilă cu aceea operată de băncile emitente de carduri  s-a făcut abia în 2005; în tot acest interval, anduranţa sistemului nedigitalizat DECONT-BNR a făcut faţă decontării finale fără risc tehnic a unui volum uriaş de plăţi de retail.

„Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti“

În 20 septembrie 2009, am ieşit pe monumentala poartă a BNR pentru o altă carieră din care m-am ales cu … alte amintiri şi reflecţii. Am revenit în mai 2018. Cu zâmbetul neschimbat, guvernatorul a găsit cu cale să spună în micul cerc de „veterani“ ai BNR adunaţi, ca odinioară, sub bradul de Crăciun: „Uite-l!... A dezertat şi el puţin…“.

Şi uite aşa, pentru mine „a mai fost odată ca niciodată“. Dar, după trei decenii, nu povestea mea, ci aceea a sistemului de plăţi al BNR era aceea care continua.  Revoluţionarea „de sus în jos“ a infrastructurii româneşti de plăţi fără numerar pe care o începusem în anii 1990 cu un DECONT-BNR corelat  ireversibil cu „şantierul“ sistemului european de plăţi TARGET continua să se apropie de finalul prevăzut. În ultimul sfert de veac, dintre politicile şi, mai ales, dintre realizările BNR, segmentul cel mai avansat de performanţă al instituţiei  fusese şi rămăsese sincronizarea conceptuală şi operaţională a infrastructurii financiare româneşti cu aceea construită de ţările nucleului dur al euro pentru a face să funcţioneze moneda şi politica lor comună.

La trei decenii de când a primit prin lege atributele şi autoritatea de bancă centrală după modelul complet cel mai „la zi“ în lume, locul BNR ca cetate publică autonomă aflată în centrul naţiunii, ca izvor de drept şi de acţiune pentru un viitor european stabil şi durabil al ţării nu mai e contestat de nimeni. 

Chiar dacă nemeritat de puţin evidentă azi pentru utilizatorul grăbit al bancomatului din colţ opţiunea politică de primă oră a BNR pentru un sistem propriu de plăţi de nivel european din 1991 a fost decisivă, cu efecte dincolo de sistemul bancar. Dar a fost şi o opţiune eficientă pentru că a fost structurată către viitor: BNR nu a avut ce modifica conceptual în al său DECONT-BNR, ci doar l-a sincronizat cu mijloacele de IT&C necesare pentru branşarea la TARGET. Urmare reco­mandărilor timpurii ale partenerilor de la Comitetul de plăţi de la BRI, DECONT-BNR a putut fi digitalizat la începutul anilor 2000 cu minim efort financiar pentru ţară (parţial prin PHARE) şi e tehnic pregătit să funcţioneze încă de azi, imediat şi „la sfert de cheie“, ca parte a TARGET în ziua când euro va fi introdus în România.

Spuneam că eu consider DECONT-BNR ca fiind principala  realizare profesională a carierei mele bancare. Probabil că şi alţii cred la fel despre mine sau despre ei. Dar orice dispută de paternitate, întâietate, recompensă personală depăşeşte cadrul profesional. În BNR, generaţia guvernatorului secondată de „a mea“ şi-au primit deja recompensa cea mai largă şi mai anonimă: ţara are deja strânsă zestrea de infrastructură financiară pentru a efectua de mâine trecerea la euro.

Motivele de amânare nu sunt de găsit în infrastructura sectorului financiar: România are o bancă centrală care pune în bună practică pachetul cel mai larg de funcţii macroeconomice, funcţionează instituţii şi pieţe financiare integrate şi stabile prin plăţi rapide, practic fără limitare de număr şi fără risc – toate acestea  deschise liberei circulaţii a capitalului şi integrabile transfrontalier cu structuri similare.

Printre cei care au destupat odinioară izvorul istoric al tuturor acestor fluvii care îşi urmează astăzi cursul cu banalul unui „de la sine“ am fost şi eu. Am fost acolo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO