Bănci și Asigurări

Veniturile Allianz-Ţiriac Asigurări au crescut cu 6,4% în primele 9 luni, la 776 milioane lei

Veniturile Allianz-Ţiriac Asigurări au crescut cu 6,4%...

Autor: Raluca Ghinea

17.11.2015, 12:38 235

În perioada iulie-septembrie, valoarea profitului operaţional a fost de peste 14 milioane lei, se arată într-un comunicat al companiei.

Segmentul asigurărilor generale a consemnat o creştere de 6,4% în primele nouă luni, cu venituri de 694 milioane lei, pe fondul afacerilor non-auto, care au avansat cu 12,4%, la 212 milioane lei.

"În valoare absolută, aproape jumătate din creşterea înregistrată de segmentul non-auto, respectiv 11 milioane de lei, vine din subscrierile de poliţe de asigurări de bunuri şi proprietăţi. Clasele de asigurări de persoane (accidente, sănătate, călătorii în străinătate) au avut, la rândul lor, o contribuţie importantă la evoluţia segmentului asigurărilor generale non-motor, înregistrând o creştere de 25%", se precizează în comunicat.

Segmentul auto (Casco şi RCA cumulat) a înregistrat subscrieri în creştere cu circa 4%, la 482 milioane lei.

"Ne străduim în continuare să găsim soluţii care să ne îmbunătăţească rezultatul tehnic pe RCA, care rămâne clasa pe care cheltuim mai mult decât încasăm. În aceste prime 9 luni, nu am făcut modificări brutale ale tarifului RCA. Am intervenit doar punctual, pentru a ne optimiza mixul de portofoliu; sunt segmente de clienţi pe care tarifele actuale sunt mai mici decât în ianuarie. În paralel, am intervenit în zona costurilor, reuşind să reducem rata cheltuielilor cu circa 1 punct procentual", a declarat Remi Vrignaud, directorul general al Allianz-Ţirac Asigurări.

Subscrierile pe segmentul asigurărilor de viaţă au sporit cu 4,8 milioane lei şi au ajuns la 81,8 milioane lei.

Structura portofoliului este echilibrată, asigurările cu componentă învestiţională având o pondere de circa 47%.

Evoluţia din primele nouă luni la nivelul portofoliului indică o orientare a clienţilor într-o mai mare măsură către asigurările tradiţionale, care au înregistrat un avans mai mare comparativ cu produsele de asigurare de viaţă cu componentă învestiţională.

"Ne îmbunătăţim continuu oferta, atât în sensul flexibilizării soluţiilor de protecţie, astfel încât acestea să ţină cont de nevoile specifice ale diferitelor segmente de clienţi, cât şi prin extinderea acoperirilor. (...) Spre aceste direcţii de orientare către clienţi ne vom concentra o bună parte dintre resursele de care dispunem, pentru că avem convingerea că ele vor consolida relaţia noastră cu toţi cei cu care interacţionăm", a concluzionat Vrignaud.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO