Bănci și Asigurări

Vezi aici cum va arăta salariul tău de la 1 ianuarie 2018: Calculator complet de salarii, după ce a fost adoptată Revoluţia Fiscală. Vezi şi deducerile complete

Vezi aici cum va arăta salariul tău de la 1 ianuarie...

Autor: Ştefan Stan

16.11.2017, 17:13 23635

OUG care a adus Revoluţia Fiscală vine cu o serie de schimbări importante pentru salariaţi şi angajatori, printre care şi reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% de la 1 ianuarie 2018, precum şi trecerea contribuţiilor sociale în sarcina salariatului şi reducerea numărului acestora de la 9 la 3.

Astfel, contribuţiile sociale vor rămâne CAS, CASS şi contribuţia asiguratorie pentru muncă, celelalte urmând să fie abrogate. Concomitent, se va mari si nivelul venitului brut pentru care se acorda deducere personala de la 3000 lei la 3600 lei.

Vedeţi AICI calculatorul de salarii

Acest lucru ar însemna pentru angajator reducerea costurilor salariale totale, inclusiv taxe, cu aproximativ 1 % în cazul în care decide menţinerea nivelului salariului net al angajatului. Daca insa nu se va renegocia salariul brut astfel incat sa reflecte modificarile legislative, costurile angajatorului ar scadea cu aproximativ 17%, insa cam cu acelasi procent va scadea si salariul net al angajatului, potrivit unei analize a Romanian Software.

În acest context, autorităţile ar urma să ia în continuare masuri doar in ceea ce priveste mentinerea nivelului net al salariului minim pe economie, prin marirea propusa a nivelului brut la 1900 RON, incepand cu anul viitor.

Printre categoriile speciale de angajati care ar putea fi afectati de noile prevederi se numara si cei care actualmente sunt scutiti de impozitul pe venit, cum ar fi programatorii si cei din cercetare-dezvoltare. In cazul lor, mentinerea nivelului net salarial ar antrena costuri suplimentare pentru angajator. ANIS (Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii) estimeaza costuri suplimentare (neprogramate) de 10% pentru industria IT, care ar putea incetini cresterea acesteia.

Se va modifica si modul de stabilire a CAS si CASS pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente. Astfel, baza de calcul va fi un venit ales, care nu poate fi mai mic decat salariul minim brut pe tara.

Nu pare sa se mai regaseasca in forma finala a ordonantei articolul din proiect care prevedea scutirea de la plata CAS a PFA si profesiilor liberale care obtin si venituri din salarii sau pensii. Acest fapt va conduce la situatii de arbitraj fiscal.

Deşi noua structură a contribuţiilor sociale se dorea a fi o simplificare a sistemului actual. Totusi, ţinând cont că un astfel de sistem în care contribuţiile sociale sunt puse aproape în totalitate pe seama angajatului nu este unul comun, pentru toti cei care vor sa faca simulari ale veniturilor pe baza modificarilor din ”Revolutia Fiscala”, Romanian Software si CalculatorVenituri.ro au pregatit un Excel, care ia in calcul si deducerile personale. Il gasiti aici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO