• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Bănci și Asigurări

Vicepreşedintele executiv al băncii de stat EximBank a demisionat. Locul este vacant pentru că Ministerul Finanţelor nu a nominalizat încă o persoană

Vicepreşedintele executiv al băncii de stat EximBank a demisionat. Locul este vacant pentru că Ministerul Finanţelor nu a nominalizat încă o persoană

Crina Cosma, vicepreşedintele executiv al EximBank

Autor: Liviu Popescu

09.02.2016, 00:00 525

Crina Cosma, 65 de ani, vicepreşedintele executiv al EximBank, bancă deţinută de stat prin Ministerul de Finanţe, şi-a dat demisia din această poziţie, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. “Se constată vacantă funcţia de administrator, membru al Consiliului de Administraţie, respectiv vicepreşedintele executiv al EximBank ca urmare a demisiei doamnei Crina Cosma”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. Acţionarul majoritar al băncii este Ministerul Finanţelor.

Cosma a fost numită pe poziţia de vicepreşedinte al EximBank în aprilie 2014, ea fiind timp de doi ani, respectiv 2009-2010, directorul general adjunct al Băncii Româneşti, iar anterior a făcut parte din managementul Bancpost. Ministerul Finanţelor trebuie să vină cu o nouă propunere, însă până în prezent nu a făcut acest lucru.

„Se mandatează Direcţia Juridică din cadrul Eximbank pentru a efectua toate demersurile necesare în vederea radierii de la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti a tuturor menţiunilor cu privire la calitatea doamnei Crina Comsa de administrator, membru al consiliului de administraţie al EximBank, respectiv vicepreşedinte executiv al EximBank”, se menţionează în Monitorul Oficial.

EximBank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor, a trecut la sistem dualist de conducere în luna august din 2015, cu Vasile Secăreş în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al băncii şi Traian Halalai în funcţia de director general, înaintea CEC Bank, singurul jucător de top rămas în portofoliul statului. 

 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915