Bănci și Asigurări

Videoconferinţa ZF/BRD Bucureşti şi Centru. Tabla finanţărilor 2021. Yves Lallemand, Deputy CEO, BRD Groupe Société Générale: Creşterile preţurilor energiei, materiilor prime şi a transportului apasă pe profitabilitatea companiilor din România

Videoconferinţa ZF/BRD Bucureşti şi Centru. Tabla...

Autor: Ramona Cornea

23.11.2021, 09:50 77

Creşterile preţurilor energiei, materiilor prime şi a transportului apasă pe profitabilitatea companiilor din România, crede Yves Lallemand, deputy CEO, BRD Groupe Société Générale.

”Este din ce în ce mai evident că creşterile preţurilor la energie, a materiilor prime şi a transportului apasă pe profitabilitatea companiilor din România. Chiar şi accesul la anumite componente, materii prime a devenit dificilă, nici măcar nu mai vorbim despre preţuri. De asemenea, inflaţia va avea un impact asupra costului muncii şi am văzut că are deja un impact asupra ratelor dobânzii. Rămâne de văzut care va fi efectul asupra consumului privat, un motor de creştere foarte important în România”, a declarat Yves Lallemand în cadrul videoconferinţei ZF/BRD Bucureşti şi Centru. Tabla finanţărilor 2021.

 

Ce a mai declarat Yves Lallemand în cadrul videoconferinţei:

·        Acest nivel al consumului a fost foarte ridicat în ultimii ani, atât în ceea ce priveşte consumul de zi cu zi, dar şi în ceea ce priveşte investiţiile în real estate, în locuinţe. Astfel, este unul dintre cele mai importante motoare de creştere pentru economia din România şi este foarte important să vedem cum vor reacţiona oamenii la acest mediu cu inflaţie ridicată, dacă vor simţi în continuare nevoia de a consuma.

·        În acest context este important să avem programe de sprijin precum IMM Invest sau PNRR. Aş vrea să subliniez angajamentul puternic al BRD în a ne ajuta clienţii să acceseze aceste programe, avem o echipă de specialişti pentru a ne sprijini clienţii. În acest fel am acordat finanţare de mai mult de 2 mld. lei pentru clienţi, deci finanţarea este cheia să sprijinim IMM-urile în mediul curent.

·        Cred că vor fi lideri de afaceri care nu vor înţelege cum funcţionează acest PNRR. Evident că sunt mulţi bani disponibili prin acest program, dar cred că modul în care vor fi acordate fondurile este mult mai important decât suma de bani disponibilă. Ne putem gândi aici la crearea de aspecte tehnice pentru piaţa de energie regenerabilă, precum un mecanism de stabilizare a preţului, un aspect critic pentru jucătorii din această piaţă.

·        De asemenea, ne putem gândi la managementul marilor proiecte de infrastructură în beneficiul companiilor mari, dar şi în cel al celor mici care lucrează cu aceste mari companii.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO