Bănci și Asigurări

Viitorul şef al Erste, Bernhard Spalt, intră în Consiliul de supraveghere al BCR. Erste Group a raportat în S1/2019 un profit net de 732 mil. euro

Bernhard Spalt

Bernhard Spalt

Autor: Claudia Medrega

11.09.2019, 07:00 687

Bernhard Spalt, director adjunct al Erste şi viitorul şef al grupului austriac, care controlează pe piaţa locală BCR, şi Alexandra Habeler-Drabek, chief risk officer la Erste, au fost numiţi în Consiliul de supraveghere al BCR, care are rolul de a monitoriza activitatea conducerii executive la a doua cea mai mare bancă de pe piaţa locală.

Decizia includerii celor doi membri în boardul de supraveghere al BCR a fost luată de acţionari în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din 2 septem­brie, aceştia urmând să-şi preia funcţiile după ce vor obţine aprobarea BNR.

 Bernhard Spalt, care are o experienţă de aproape trei  decenii în cadrul Erste, a devenit din iulie numărul doi în grupul austriac şi îi va lua locul lui Andreas Treichl la conducere, în urma deciziei acestuia de a se retrage din fruntea Erste.

Bernhard Spalt a fost director de risc la BCR în România timp de circa un an, în 2017, iar ulterior a devenit vicepreşedinte de risc al Erste Bank Austria şi totodată membru al comitetului executiv al grupului. El s-a alăturat Erste Group în 1991 şi a deţinut diverse poziţii de conducere în managementul operativ şi strategic.

În prezent, Consiliului de Supraveghere al BCR este format din Manfred Wimmer - preşedinte, Andreas Treichl - vicepreşedinte şi membrii Daniela Nemoianu Istocescu, (singura româncă din boardul BCR), Brian O’Neill, Hildegard Gacek şi Elisabeth Krainer Senger-Weiss.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO