Bănci și Asigurări

Cine vine la ZF Bankers ’19, marţi şi miercuri, 2-3 iulie: Cum va arăta banca viitorului în România? Cine va fi viitorul bancher - o aplicaţie, un robot, o hologramă? Ce se va întâmpla cu cursul valutar şi cu dobânzile la lei dacă indicatorii macro se înrăutăţesc?

Cine vine la ZF Bankers ’19, marţi şi miercuri, 2-3...

Autor: Cristian Hostiuc

01.07.2019, 00:06 201

Marţi şi miercuri, 2-3 iulie, va avea loc ZF Bankers ’19, ediţia a VIII-a, cel mai important eveniment dedicat industriei bancare din România.

Băncile trebuie să schimbe din mers modelele de business tradiţionale în care prezenţa fizică era baza iar toată lumea îi privea cu admiraţie pe bancheri. Acum toate aceste lucruri s-au schimbat şi se schimbă în fiecare zi: băncile trebuie să se digitalizeze cât mai repede pentru a ţine pasul cu cerinţele consumatorilor din noua generaţie care stă cu telefonul la gât şi unde aproape toată viaţa lor se învârte în jurul reţe­lelor sociale. Canalele de distri­bu­ţie, de servicii şi produse bancare se îndreaptă cu paşi din ce în ce mai mari spre online iar tehnologiile din spate devin mai puternice decât toată infrastructura fizică construită până acum.

Subiectele centrale ale ZF Bankers ’19 va fi: cum va arăta banca viitorului în România? Cât va mai fi prezenţă fizică şi cât se va transfera în online? Cum va arăta bancherul viitorului, dacă va fi o aplicaţie, un robot, o hologramă, un AI? Pe lângă acest subiect legat de viitor, cei 38 de speakeri vor mai discuta despre piaţa de creditare şi cât vor să se implice băncile în creditarea pe termen lung a companiilor româneşti, despre finanţa­rea start-up-urilor şi a IMM-urilor, des­pre aplicaţiile bancare sau succesul lor, despre gradul de recupe­rare a creditelor neperformante şi în ul­ti­mul rând despre ce se întâmplă pe pia­ţa monetară şi valutară - cât de stabil este cursul leu/euro, ce se întâmplă cu do­bân­zile la lei, care va fi referinţa pe piaţă ROBOR sau IRCC şi ce se va întâmpla dacă in­dicatorii macroexterni - deficit comercial şi deficit de cont curent - vor deraia.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO