Bănci și Asigurări

Voinescu: Dacă lucrurile evoluează bine, există posibilitatea de majorare a pensiilor şi salariilor

Voinescu: Dacă lucrurile evoluează bine, există posibilitatea de majorare a pensiilor şi salariilor

Foo: Octav Ganea

Autor: Emma Toader

07.11.2011, 15:03 185

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, că pensiile şi salariile vor creşte anul viitor în situaţia optimistă, iar, dacă situaţia se înrăutăţeşte, acestea vor rămâne "neatinse", Guvernul fiind dispus să acceseze banii din acordul de precauţie.

Sever Voinescu a spus, după şedinţa BPN al PDL, referitor la bugetul de stat pe 2012, că acesta trebuie să asigure la sfârşitul anului 2012 în execuţie un deficit de maximum 3%, arătând că aceasta înseamnă ca anul să pornească pe un deficit construit de 1,9%.

"Dacă lucrurile evoluează bine şi suntem în primele luni ale anului în situaţia în care pieţele se liniştesc şi economia poate să meargă bine înainte, există în mod real posibilitatea de majorare a cheltuielilor, respectiv a pensiilor şi a salariilor, în mod concret, dar în condiţiile unei situaţii economice care ne va permite să nu depăşim la sfârşitul anului 3%. Dacă situaţia se înrăutăţeşte, practic, pensiile şi salariile vor rămâne neatinse, vor îngheţa la nivelul la care se află şi Guvernul este dispus să acceseze banii pe care îi are la dispoziţie în cadrul acordului de precauţie", a spus Voinescu.

El a reamintit că Guvernul are acorduri de precauţie încheiate cu FMI, arătând că aceasta înseamnă că "există sume de bani pe care le poate accesa la nevoie".

"Până la acest moment, aceste sume de bani nu au fost accesate", a menţionat el.

Salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista "derapaje mari" în Europa şi în România în privinţa creşterii economice, potrivit deciziei luate, luni, de membrii coaliţiei de guvernare.

Liderul senatorilor UDMR, Fekete Andras Levente, a declarat, pentru MEDIAFAX, că posibilitatea majorării salariilor şi pensiilor în primul semestru al anului viitor va fi inclusă expres în proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 şi în scrisoarea de intenţie către FMI.

"În bugetul de stat va fi trecută, textual, această posibilitate, pentru că, dacă nu treci în bugetul de stat, ai o problemă", a spus el, adăugând că acest aspect a fost discutat şi negociat cu Fondul Monetar Internaţional.

Senatorul a spus că salariile ar putea fi majorate în perioada mai - iunie, pentru a se compensa parţial sau total reducerile salariale decise anterior de Executiv.

El a menţionat că, în funcţie de situaţia economică, salariile bugetarilor vor reveni sau nu la nivelul avut anterior şi că membrii coaliţie nu au stabilit procentul de majorare.

Pe de altă parte, senatorul Uniunii a arătat că, în aceeaşi perioadă, şi tot raportat la evoluţia economiei, pensiile ar putea fi indexate în funcţie de nivelul inflaţiei şi ar putea fi majorate potrivit prevederilor Legii pensiilor, cu 50 la sută din creşterea venitului mediu salarial.

Fekete Andras Levente a subliniat că propunerile de creştere a salariilor şi pensiilor au fost făcute de reprezentanţii Uniunii în coaliţia de guvernare, insistând ca aceste măsuri să fie luate începând chiar cu luna ianuarie a anului 2012.

"Noi am insistat şi coaliţia a hotărât", a precizat liderului grupului senatorilor UDMR din Senat, adăugând că nu a putut fi acceptată, în schimb, solicitarea ca majorările să fie făcute încă din prima lună a anului viitor.

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Guvernul va încerca să finalizeze bugetul în zece zile, iar printr-un "efort consistent" al puterii acesta să fie adoptat de Parlament până la sfârşitul lunii decembrie.

Potrivit acestuia, există posibilitatea ca în 2012 să se revină la salariile avute înainte de diminuarea din 2010 şi să poată fi aplicată întocmai Legea pensiilor, dar acest lucru va depinde de evoluţia economică.

"Ele (revenirea la salarii şi indexarea pensiilor - n.r.) nu vor fi excluse din calculele noastre, dar cu multă prudenţă, ele pot fi luate în discuţie doar dacă creşterea economică va fi de peste 2-2,5 la sută", a spus el.

Preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu, a declarat, vineri, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, BM şi ai CE, că, în funcţie de evoluţiile economice din 2012, Guvernul poate avea în vedere o majorare a salariului minim, în a doua jumătate a anului.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, joi, la conferinţa organizaţiei UNPR Bucureşti, că speră că Guvernul va indexa salariile bugetarilor în a doua jumătate a anului 2012.

"Vom indexa salariile, sper să putem în a doua jumătate a anului să le dăm înapoi românilor ce le-am luat", a anunţat Elena Udrea.

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegaţiei FMI, BM şi CE, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar.

"Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile. Deci acest lucru este agreat de Guvern, troica (FMI, UE şi Banca Mondială - n.r.), şi am fost şi eu informat astăzi, cum am mai fost informat şi la discuţia trecută, că nu acesta este obiectivul, reducerea salariilor", a reafirmat Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO