Bănci și Asigurări

Volumul creditelor corporate noi în lei din decembrie 2020, de 4,7 mld. lei: maximul lunar din 14 ani

Autor: Claudia Medrega

04.02.2021, 00:07 204

Decembrie 2020 a adus cel mai ridicat nivel de anul tre­cut al volumului creditelor corporate noi în lei, precum şi maximul lunar din ultimii 14 ani, de 4,7 mld. lei. Comparativ cu nivelul din decembrie 2019, creşterea cre­ditelor corporate noi în lei în decembrie 2020 a fost de aproape 2 mld. lei, respectiv de 71,8%.

Creşterea creditării corporate a fost susţinută anul trecut în principal de finanţările în lei, care au ajuns la un cost mai mic, dar încă peste nivelul dobânzilor la împrumuturile în euro.

Dobânda medie la creditele corporate noi în lei a oscilat în 2020 între 4,43% şi 6,1%. La creditele corporate în euro dobânda a oscilat între 2,03% şi 3,04% în 2020.

Băncile locale au acordat anul trecut companiilor credite noi în lei de 33,6 mld. lei, în creştere cu 4,9 mld. lei, respectiv cu 17% faţă de volumul din 2019. Creditele cor­porate în euro au scăzut în 2020 cu echivalentul a 2,4 mld. lei, respectiv cu 16,7% sub valoarea din 2019, până la 12 mld. lei echivalent.

Programul guvernamental IMM Invest, prin care statul român, prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a garantat în a doua parte a anului 2020 un procent important din va­loarea creditelor acordate pentru finanţarea IMM-urilor, a ţinut pe plus creditarea firmelor în 2020.

Valoarea creditelor aprobate de FNGCIMM a fost de 17 mld. lei în decembrie 2020, iar banii creditaţi prin bănci erau atunci de 10 mld. lei, conform oficialilor fondului.

Companiile au luat de la bănci în 2020 credite noi, în lei şi în euro, în valoare de 45,6 mld. lei, în creştere cu 2,4 mld. lei, respectiv cu 5,6% faţă de 2019, potrivit datelor BNR.

Acesta a fost cel mai ridicat nivel al creditelor noi acordate firmelor în lei şi euro din ultimii 9 ani. În ultimii 14 ani, volumul record al creditelor corporate noi în lei şi euro, de peste 66 mld. lei, a fost înregistrat în 2008.

Viteza de creştere a creditelor corporate noi din 2020 a depăşit ritmul din 2019, de circa 4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO