♦ Cu o economie britanică îndreptându-se spre un Brexit haotic, Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei laburiste, promite o revoluţie economică, iar cuvântul de ordine este redistribuirea.
Este vorba de redistribuirea venitului, a activelor şi a puterii. Scopul reformei este schimbarea controlului puterii de la capital la cei care muncesc, smulgerea controlului din mâinile acţionarilor, ale moşierilor, ale altor interese pentru a-l aduce în mâinile muncitorilor, consumatorilor şi chiriaşilor, scrie Financial Times. Planul presupune, printre altele, confiscarea de către guvernul laburist a unor acţiuni de 300 de miliarde de lire sterline la peste 7.000 de companii mari pentru a le ceda salariaţilor şi naţionalizarea companiilor importante pentru societate, cum sunt cele de transport feroviar, de apă, de electricitate şi poşta.
Sunt mulţi economişti şi sociologi care leagă distribuirea tot mai inegală a avuţiei şi resurselor unei economii de ascensiunea unor lideri populişti precum preşedintele american Donald Trump, care promovează politici protecţioniste şi antiglobalizare, sau de voturi cu potenţial distructiv cum ar fi cel pentru Brexit.
Măsuri pentru reducerea inegalităţii distribuirii veniturilor sunt luate în considerare pe scenele politice principale în ţări dezvoltate ca SUA şi Germania. De multe ori, acestea iau forma taxării averilor oamenilor bogaţi.
În Marea Britanie, socialistul Corbyn ameninţă de mult cu o reformă agresivă a economiei în favoarea forţei de muncă. Însă cum Brexitul a aruncat ţara în criză politică şi riscă să o împingă şi într-o criză economică, un guvern condus de acesta nu mai pare o posibilitate îndepărtată.
„Trebuie să facem inversul a ceea ce a făcut Thatcher“, spune Jon Lansman, fondatorul Momentum, un grup de sprijin pentru Corbyn. „Trebuie să facem paşi decisivi pentru a obţine atât o redistribuire semnificativă, cât şi o masă electorală din mulţimea de oameni care au o miză evidentă în continuarea guvernului laburist.“ Margaret Thatcher, premier britanic în perioada 1979-1990, este responsabilă pentru o reformă economică istorică prin care economia a fost orientată spre servicii, în detrimentul industriei, iar puterea sindicatelor şi implicit a salariaţilor în deciziile companiilor a fost mult diminuată.
„Trebuie să rescriem regulile economiei“, a explicat John McDonnell, cel care ar fi premier în guvernul laburist. „Schimbarea se apropie.“
David Willetts, fost ministru într-un cabinet conservator care acum conduce think-tank-ul Resolution Foundation, spune că Brexitul face ca planul laburiştilor să nu mai pară aşa de radical pe cât ar putea fi considerat în vremuri normale. „Brexitul este ceva atât de radical şi poartă riscuri atât de mari, rupând un aranjament vechi de patru decenii, încât este greu pentru radicalii conservatori să le spună britanicilor să nu parieze pe jocul laburiştilor“, explică Lord Willetts.
McDonnell, arhitectul agendei economice a laburiştilor, a fost atent să evite orice controversă. Însă chiar şi aşa, planurile pe care deja le-a anunţat sunt radicale: naţionalizarea companiilor publice de transport feroviar, de distribuire a apei şi energiei şi a poştei, taxe semnificativ mai mari pentru bogaţi, transferul forţat a 10% din acţiunile fiecărei companii mari către muncitori, reforme cuprinzătoare în privinţa drepturilor proprietarilor de imobile care-şi dau casele sau terenurile în chirie şi împrumuturi uriaşe pentru un fond de investiţii publice.
Însă această parte s-ar putea să fie doar începutul. Liderii laburişti studiază un pachet de idei şi mai radicale, care include săptămâna de lucru de patru zile, limitarea salariilor executivilor, desfiinţarea bonusurilor acordate bancherilor din City-ul londonez, un venit de bază universal, „dreptul de a cumpăra“ pentru chiriaşii publici şi modificarea modului în care terenurile sunt impozitate pentru a-i penaliza pe moşierii bogaţi. Pentru suporteri, aceste reforme sunt despre corectitudine, despre reorientarea unei economii care produce avuţie celor de sus, dar nu şi tinerilor, şomerilor sau celor care se chinuie cu contracte de muncă pe perioade scurte.
Pentru cei care se opun ideilor laburiste, cei care sunt la finalul lanţului trofic al acestui program - cei cu venituri foarte mari, proprietarii de afaceri, investitorii şi moşierii - acestea sunt alarmante. „La orice eveniment întreb «de ce sunteţi mai îngrijoraţi, de un guvern Corbyn sau de un Brexit fără acord?»“, spune un lobbyist pentru firme. „Acum, răspunsul care predomină este Corbyn.“
Organizaţiile patronale descriu perspectiva unui guvern Corbyn ca pe ceva de coşmar. Nu sunt greu de înţeles temerile. Conducerea laburiştilor include figuri marcante şi influente, unele atrase din diverse facţiuni troţkiste. Uniunea sindicală Union este foarte influentă la nivelul conducerii Partidului Laburist. Opoziţia lui Corbyn din trecut faţă de NATO şi de programul de înarmare nucleară Trident şi sprijinul acestuia pentru regimul venezuelean continuă să creeze îngrijorări.
Cancelarul din umbra a anunţat deja planuri pentru taxe noi şi cheltuieli suplimentare de 49 de miliarde de lire sterline pe an, împrumutarea a 250 de miliarde de lire pentru finanţarea Băncii Naţionale de Investiţii, naţionalizarea utilităţilor publice, reformarea legislaţiei muncii în favoarea angajaţilor, construirea a un milion de locuinţe sociale şi majorarea accentuată a salariului minim. De asemenea, un guvern laburist ar face mai uşor pentru sindicate să organizeze greve şi ar extinde beneficiile pentru angajaţi la nivelul întregii economii ñ este vorba de concediu medical plătit, concediu parental şi protecţie faţă de concedierile injuste. Există planuri pentru aducerea angajaţilor în board-urile companiilor şi chiar pentru posibilitatea ca angajaţii să voteze în ceea ce priveşte componenţa managementului companiei. Va fi o limită de 20 la 1 pentru salariile executivilor companiilor care au contracte cu guvernul. Corbyn a renunţat la planurile pentru o „quantitative easing pentru oameni“, adică pentru printarea de bani pentru finanţarea infrastructurii, aşa cum băncile centrale printează bani pentru achiziţii de active, impulsionând pieţele financiare. Însă vor fi taxe pe venit mai mari pentru cei care câştigă peste 80.000 de lire, un nou impozit pentru salarii excesiv de mari, o taxă pe tranzacţii financiare de 5 miliarde de lire pe an şi o majorare a taxei pe profit pentru companii de la 19% la 26%.
În SUA, unii democraţi promovează ideea introducerii unei taxe pe avere. Acasta ar avea ca ţintă valoarea cumulată a activelor deţinute de americanii bogaţi. Ideea este susţinută de senatoarea Elizabeth Warren şi de un grup de americani înstăriţi, printre care Abigail Disney şi George Soros.
În Germania, social-democraţii iau în considerare introducerea unei taxe pe avere prin care să fie finanţate infrastructura publică şi măsuri de luptă contra schimbării climatice.
