• Leu / EUR5.0955
  • Leu / GBP5.8894
  • Leu / USD4.3795
Bănci și Asigurări

Wiktor Stopa a fost numit lider al departamentului de growth şi marketing al Revolut pentru Europa Centrală şi de Est

Wiktor Stopa a fost numit lider al departamentului de...

Autor: Mircea Nica

04.03.2026, 00:03 65

Revolut, o companie fintech cu peste 70 de milioane de clienţi la nivel global şi aproape 5 milioane în România, a anunţat ieri numirea lui Wiktor Stopa în funcţia de lider al departamentului de Growth şi Marketing al Revolut pentru Europa Centrală şi de Est. El este, de asemenea, responsabil de coordonarea aceloraşi tipuri de activităţi în Europa de Vest, potrivit informaţiilor transmise de bancă. ìVrem să construim relaţii bazate pe încredere cu comunitatea noastră de 5 milioane de clienţi din România. Ne dorim ca aceştia să continue să recomande Revolut familiei şi prietenilor lor. Ambiţia noastră este să devenim contul bancar principal pentru clienţii noştri români. ´Aplicaţia cu litera Rª oferă servicii indisponibile în sistemul bancar tradiţional. Îi invit pe toţi să ne urmărească online în România şi să testeze noile noastre funcţionalităţi, produse şi serviciiî, a declarat Wiktor Stopa, head of growth pentru Europa de Vest şi Europa Centrală şi de Est la Revolut. 

Până în 2025, regiunea care cuprinde nouă pieţe (România, Polonia, Ungaria, Lituania, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Letonia şi Estonia) a ajuns la aproape 17 milioane de clienţi retail, crescându-şi baza de utilizatori cu 3 milioane de clienţi noi. Anul trecut, Revolut a atras în medie un nou client la fiecare zece secunde în regiune. Anul trecut a fost marcat de o serie de momente-cheie în Europa Centrală şi de Est: operaţionalizarea sucursalei Revolut Bank în România, depăşirea pragului de 2 milioane de clienţi în Ungaria, lansarea produsului de credit ipotecar în Lituania, finalizarea cu succes a tranziţiei la euro în Bulgaria, lansarea planurilor Revolut Mobile în Polonia şi accelerarea creşterii în Cehia şi Slovacia. Wiktor Stopa s-a alăturat Revolut în 2022 în calitate de director de dezvoltare şi marketing pentru ţările din regiunea DACH (Austria, Elveţia şi Germania). Din 2023, el este responsabil de creşterea businessului în întreaga regiune a Europei de Vest (Franţa, Belgia, Luxemburg, Olanda, Germania, Austria şi Elveţia). Această responsabilitate nu se va schimba, însă din 2026, Polonia şi celelalte pieţe din Europa Centrală şi de Est (România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia) vor intra sub coordonarea directă a lui Wiktor Stopa. Aceasta înseamnă supravegherea unei baze de peste 30 de milioane de clienţi Revolut. Înainte de a se alătura Revolut, Wiktor Stopa a lucrat ca Head of Offline Marketing la CLARK, o companie europeană de insurtech cu sediul central în Frankfurt (2018ñ2022). De asemenea, a fost mentor în cadrul Mentoring Club din Berlin (2020ñ2022). Anterior, a construit strategia de marketing pentru fintech-ul LIQID din Berlin (2018) şi a dezvoltat businessul agenţiei de marketing Leverante Group în Marea Britanie şi Asia (2014ñ2018). A studiat în Olanda şi China. Locuieşte în Germania şi îşi petrece vacanţele alături de familie în Polonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.0955
Diferență: -0,0471
Ieri: 5.0979
Azi: 4.3795
Diferență: -0,7164
Ieri: 4.4111
Azi: 5.8894
Diferență: 0,1258
Ieri: 5.8820