• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
Bănci și Asigurări

Wolfgang Kindl, UNIQA Insurance Group: Europa Centrală şi de Est este în prezent cea mai dinamică şi mai rapidă piaţă de asigurări din lume. Dinamica economică al regiunii este de neegalat, iar mai multe ţări ECE înregistrează rate de creştere a PIB-ului semnificativ peste media UE

Wolfgang Kindl, UNIQA Insurance Group: Europa Centrală...

Autor: Mircea Nica

07.10.2025, 12:20 81

Europa Centrală şi de Est este în prezent cea mai dinamică şi mai rapidă piaţă de asigurări din lume. Dinamica economică al regiunii este de neegalat, iar mai multe ţări ECE înregistrează rate de creştere a PIB-ului semnificativ peste media UE, a spus Wolfgang Kindl, Membru al Directoratului UNIQA Insurance Group, în cadrul unei vizite strategice în Muntenegru, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii UNIQA.

UNIQA activează în 14 ţări, având o prezenţă puternică în Austria şi în 11 pieţe din CEE, inclusiv Muntenegru şi Serbia. Pe toate pieţele internaţionale, UNIQA deserveşte aproximativ 17 milioane de clienţi.

„Pieţele de asigurări din Europa Centrală şi de Est oferă în continuare un potenţial semnificativ de creştere – nu doar economic, ci şi în ceea ce priveşte gradul de penetrare al asigurărilor. UNIQA se numără deja printre primii 5 asigurători pe pieţele noastre principale, compania fiind bine poziţionată pentru a valorifica dezvoltarea dinamică a regiunii. În timp ce estimările arată că statele membre UE din ECE vor creşte de trei ori mai rapid decât zona euro în 2025 şi de două ori mai rapid în 2026, cheltuielile cu asigurările pe cap de locuitor rămân semnificativ sub nivelurile Europei de Vest. Acest proces de convergenţă reprezintă o oportunitate pe termen lung pentru creştere profitabilă, pe care o urmărim activ prin distribuţie ţintită, parteneriate puternice şi inovaţie digitală”, a mai adăugat Wolfgang Kindl.

În primul semestru al anului 2025, UNIQA International a înregistrat o creştere a primelor brute de 10,8% pe pieţele internaţionale, comparativ cu 4,8% în Austria. Volumul total al primelor Grupului a crescut cu 9,7%, ajungând la 4,4 miliarde de euro, cu un rezultat tehnic puternic şi o rată combinată netă excelentă de 90,5%. În prima jumătate a anului 2025, UNIQA International a generat un volum total al primelor de 1,5 miliarde de euro. Distribuţia reflectă un accent puternic pe asigurările generale (75% din prime), urmate de asigurările de viaţă (20%) şi cele de sănătate (5%).

În prezent, aproximativ 80% din clienţii UNIQA şi circa 40% din volumul primelor provin din regiunea ECE. Profitabilitatea activităţii internaţionale rămâne ridicată, iar contribuţia filialelor din ECE la rezultatul general al Grupului este aşteptată să crească în continuare.

Din martie 2022, UNIQA lucrează pentru a regrupa şase pieţe din Europa de Sud-Est – Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Serbia şi România – într-o singură unitate regională agilă. Scopul: valorificarea punctelor forte comune şi a proximităţii culturale, precum şi crearea unor structuri care permit luarea deciziilor mai rapid şi operaţiuni mai eficiente. În prezent, UNIQA SEE deserveşte aproape 2,5 milioane de clienţi, are 2.000 de angajaţi şi generează 464 milioane de euro în prime brute (14,6% creştere anuală). UNIQA SEE are o contribuţie semnificativă la rezultatul global al Grupului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566