Bănci și Asigurări

ZF Bankers Summit 2017, 4-5 iulie. Cât de pregătiţi sunt pentru creşterea dobânzilor cei care au credite în lei?

Sergiu Manea, BCR: Suntem mult mai bine pregătiţi

Sergiu Manea, BCR: Suntem mult mai bine pregătiţi

Autor: Cristian Hostiuc

20.06.2017, 00:05 838
Cei care au credite în lei, fie că sunt companii, fie persoane fizice, se bucură de cele mai mici dobânzi care au existat vreodată în România.
 
Indicele Robor, folosit ca referinţă pentru credite, este la trei luni de 0,83%, la şase luni este de 1,01%, iar la 12 luni este de 1,18%. Peste acest Robor se adaugă marja băncii, mai mică la companii în funcţie de puterea lor şi riscul pe care îl au în spate, mai mare la persoanele fizice.
 
În 2012, indicele Robor depăşea 6% pe an.
 
La un moment dat, acest indice va începe să crească în funcţie de evoluţia inflaţiei şi de lichiditatea din piaţă.
 
Cât de pregătită este România pentru această creştere, care va veni cândva după cum spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu, şi cum va fi înghiţită de clienţi? Vor putea plăti clienţii creşterea dobânzilor?
 
Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR, spune că „suntem mult mai bine pregătiţi şi într-o altă situaţie. 80% din clienţi iau credite cu dobânzi fixe. Politicile noastre de risc sunt mult mai prudente. Şi testele de stres mult mai precise.“
 
Pentru persoanele fizice, creşterea dobânzilor la lei ar putea fi mai uşor asi­milată, având în vedere că piaţa muncii este în creştere, unde majorarea salariilor se pune frecvent pe masă, iar cererea de joburi este mai mare decât oferta disponibilă.
 
O creştere de 10% la un salariu mediu de 2.300 de lei acoperă o creştere a Robor spre 2-3%.
 
Lucrurile sunt mai complicate pe zona de corporate, unde companiile nu pot ma­jora preţurile produselor şi serviciilor atât de uşor, având în vedere cât de strânsă este piaţa economică şi disponibilitatea re­du­să a clienţilor de a accepta majorări de preţ.
 
Subiectul creşterii dobânzilor la lei va fi dezbătut între bancheri, economişti şi BNR la ZF Bankers Summit 2017 pe 4 şi 5 iulie.
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO